Fotbal Intern

În sfârșit, Dinamo face primul transfer!

Published on

Dinamo a plecat miercuri, 3 ianuarie în cantonamentul din Antalya, în aceeași zi anunțând oficial că s-a înțeles cu fundașul central nord-macedonean Darko Velkovski (28 ani), cu 48 de meciuri la echipa națională.

Velkovski este așteptat să se alăture echipei în cantonamentul din Antalya.

„Bine ai venit, Darko Velkovski!

Fundașul central Darko Velkovski, 28 de ani, este noul jucător al clubului nostru.

Internațional al Macedoniei de Nord, Velkovki a mai evoluat în carieră pentru Rabotnicki, Vardar, Rijeka și Al-Ettifaq.

Velkovski are 48 de selecții pentru naționala Macedoniei de Nord, pentru care a încris trei goluri și a evoluat în toate cele trei partide disputate la Euro 2020.

Velkovski se va alătura lotului pregătit de Zeljko Kopic în cantonamentul din Antalya”, se arată în comunicatul remis de Dinamo.

  • 3 titluri de campion al Macedoniei de Nord are Velkovski (2013-2014 cu Rabotnicki și 2015-2016 și 2016-2017 cu Vardar Skopje)
  • 2 Cupe ale Macedoniei de Nord a câștigat fotbalistul (2013-2014 și 2014-2015, cu Rabotnicki)
  • 2 Cupe ale Croației are Velkovski în CV (2018-2019 și 2019-2020, cu HNK Rijeka)

Popular Posts

Exit mobile version