Connect with us

Din Voleu

Joan Laporta s-a întâlnit cu Răzvan Burleanu, după ce ieri a inaugurat Barca Academy Romania, unde președinte este Florin Răducioiu!

Joan Laporta, președintele FC Barcelona, a fost prezent la București pentru a inaugura Barca Academy Romania, iar în cadrul vizitei a avut o întrevedere oficială cu președintele Federației Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu.

Din partea administrației FRF au mai participat Radu Vișan, secretarul general al federației, și Mihai Stoichiță, directorul tehnic, în timp ce Joan Laporta a fost însoțit de Florin Răducioiu, președintele Barca Academy România, și de specialiști din cadrul Barca Academy Spania.

 

Discuțiile dintre Laporta și Burleanu au inclus oportunități de investiții și transfer de „know-how” prin intermediul Barca Academy, în special în ceea ce privește formarea tinerelor talente locale, informează FRF.

Președintele FRF a subliniat că România reprezintă o oportunitate de investiție în fotbal, cu o infrastructură sportivă mult îmbunătățită. În ultimii 10 ani, au fost construite 8 stadioane noi și peste 150 de baze sportive în parteneriat cu Guvernul României. S-au format specialiști în cadrul Academiei Naționale de Fotbal și antrenori dedicați fiecărei grupe de vârstă.

De asemenea, Răzvan Burleanu a subliniat și creșterea numărului de tineri practicanți de fotbal. În ultimul deceniu, numărul copiilor care practică fotbalul în România a crescut de patru ori. S-a mai menționat și faptul că sezonul trecut a fost marcat de un record istoric în România, cu cel mai mare număr de spectatori prezenți pe stadioanele din România din ultimii 35 de ani și audiențe TV record.

Președintele FC Barcelona, Joan Laporta, a vorbit despre planurile pentru Barca Academy în România, dorindu-se identificarea și pregătirea tinerelor talente pentru scena internațională. Academia va aduce în România metodologia de la La Masia, antrenorii de la Barca Academy urmând să prezinte antrenorilor români modul de lucru.

S-a evidențiat și rolul primordial al tehnologiei în fotbalul de azi. FRF se evidențiază ca fiind prima federație din Europa Centrală și de Est care dispune de un departament de Intelligence Center, dedicat analizării datelor legate de performanța jucătorilor.

 

 

Advertisement

Ultimele Stiri

Cele mai citite

More in Din Voleu