Președintele Comisie Centrale a Arbitrilor, Kyros Vasaras, a avut o ședință cu arbitrii FIFA VAR și operatorii pentru reluări.
La întâlnire, programată luni, 15 ianuarie, la Casa Fotbalului (n.red. sediul FRF), principalul subiect de discuție a vizat consolidarea relațiilor de colaborare dintre arbitrii VAR și operatorii de reluări, pentru a evita erorile în folosirea tehnologiei.
Vasaras a prezentat modul în care a fost aplicat protocolul VAR la diferite meciuri din campionatul intern, dar și din străinătate. De asemenea, președintele CCA a explicat încă o dată care sunt cele 4 situații în care poate interveni VAR și le-a prezentat tuturor ultimele modificări ale Legilor Jocului.
GOLURI. Rol de asistență a ”centralului” în a determina dacă în faza premergătoare înscrierii unui gol a existat vreun incident care poate duce la anularea reușitei. Jocul este întrerupt doar odată ce mingea a trecut linia porții, pentru a nu afecta cursivitatea partidei.
PENALTY. Rol de a clarifica situațiile de acordare a loviturilor de la 11 metri. Poate decide acordarea unui penalty sau anularea unei decizii inițiale de a acorda lovitura de pedeapsă.
ELIMINARE. Rol în identificarea situațiilor în care se impune acordarea unui cartonaș roșu sau anularea unei astfel de decizii.
IDENTITATEA JUCĂTORILOR. Atunci când arbitrul acordă cartonașe jucătorilor, VAR va confirma arbitrului identitatea jucătorilor ce meritau sancțiunea.


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 9 ore agoLiga 2 – Play-off – Etapa 3, sezon 2024-2025// ACSM Reșița vs CFC Argeș 0-1>> Rezumat Video/ „Vulturii” se îndreaptă spre SuperLiga!
Ultima partidă a etapei a 3-a a play-off-ului Ligii 2, rundă intermediară, s-a jucat...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 11 ore agoLiga 2 – Play-off – Etapa 3, sezon 2024-2025// Steaua vs FC Voluntari 3-2/ Rezumat Video – Meci teribil în Ghencea>> Steaua înscrie de trei ori după pauză și o lasă fără puncte pe Voluntari!
Etapa a 3-a a play-off-ului Ligii 2 a continuat cu partida dintre Steaua și...
-
Din Voleu
/ 13 ore agoOficial// Dinamo, amendă uriașă încasată după derby-ul cu FCSB!/ Pe la casieria FRF vor trece și echipele din Cluj-Napoca, „U” Cluj și CFR!
Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal a amendat clubul Dinamo București cu...
-
Rugby
/ 17 ore agoNews Rugby – Liga Kaufland – Etapa 2// Dinamo a învins-o pe Steaua și Timișoara pe Rapid/ Scorul etapei a fost înregistrat la Cluj-Napoca!
Liga de Rugby Kaufland a programat în acest weekend etapa a doua, una dominată...
By Ultras24
Cele mai citite
