
La emisiunea DigiSport Matinal, moderată de Viorel Grigoriu, Daniel Stanciu, directorul executiv al lui FC Argeș și unul dintre invitații permanenți în studiorile respectivei televiziuni, a spus că bugetul clubului Dinamo este de 10 milioane de euro.
Afirmația lui Stanciu a fost repede infirmată de Andrei Nicolescu, administratorul special al celor de la Dinamo.
”Ne scrie domnul Andrei Nicolescu. Răspuns pentru Daniel Stanciu. Bugetul de salarii e mult sub U Cluj, CFR, FCSB, Rapid, Craiova și sub Sepsi.
Cred că și sub UTA și, probabil, similar cu cel al Petrolului.
Iar dintre cele care se bat la play-off, avem un buget peste al Farului și al Oțelului”, a fost mesajul citit în direct de gazda emisiunii.
După ce a ascultat răspunsul lui Andrei Nicolescu, Stanciu și-a schimbat discursul, admițând că este posibil să fi exagerat.
”Bugetul de cheltuieli e diferit de cel de venituri. Bugetul de salarii, legat strict de jucători, poate să difere. Dinamo are însă cheltuieli mult mai mari decât are Petrolul sau Sepsi.
M-am uitat eu pe anul 2023, și am văzut că aveau venituri de trei milioane de euro, deci s-ar putea să nu fie 10 milioane de euro, să fie 8. Poate am exagerat eu.
Important este că sunt bani la Dinamo și nu este ceva rău.
Vorbesc de bugetul de venituri și de cheltuieli”, a mai spus Daniel Stanciu.
ATENȚIE! MATERIALUL ESTE POSTAT EXCLUSIV pe ULTRAS24.ro și sub formă de LINK pe https://www.facebook.com/ultras24.ro/ S-a decis încetarea distribuirii materialelor ultras24.ro pe grupuri private!
Materialele pot fi însă preluate de către administratorii sau colaboratorii grupurilor!


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 10 ore agoLiga 2 – Etapa a 5-a play-off – sezon 2024-2025/ ACSM Reșița vs. Steaua 0-2/ Rezumat Video/ Reșițenii, la braț cu Fata Morgana!>> „Militarii” respectă competiția!
Prima partidă din runda a 5-a a play-off-ului Ligii 2 s-a disputat astăzi, 17...
-
Echipe Nationale
/ 13 ore agoUEFA EURO U19 – ROMÂNIA// Programul complet al meciurilor și stadioanele pe care se dispută partidele
România va organiza în perioada 13-26 iunie 2025 ediția cu numărul 72 a Campionatului...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 15 ore agoFRF – Situațiile financiare ale anului 2024 pentru cluburile participante în Superliga în sezonul 2024–2025/ Pierderi mai puține, venituri în creștere, investiții masive în academii!
Cluburile din SuperLiga au înregistrat un progres substanțial comparativ cu anul 2023. Deși s-a înregistrat...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 18 ore agoSuperliga – Programul rundelor 5, 6 și 7 din play off-out!/ Când sunt programate derby-urile CFR vs. „U” Cluj și FCSB vs Dinamo
Liga Profesionistă de Fotbal și deținătorii drepturilor tv s-au pus de acord asupra calendarului...
By Ultras24
Cele mai citite
