Viitorul Tg. Jiu obține cea de-a doua victorie din acest sezon, 2-1 cu Corvinul Hunedoara, și cu cele 10 puncte acumulate a urcat pe poziția a 10-a clasamentului. Ceahlaăul Piatra Neamț pierde în minutul 88 la București, cu Metaloglobus, antrenor Ianis Zicu.
Victorii la scor au obținut Chindia, 4-0 cu Dumbrăvița, și FC Argeș la Alexandria, tot la patru goluri diferență. Mioveni a învins Progresul Spartac la două goluri diferență, scor 3-1.
La primul succes din actuala stagiune, ca și Metaloglobus de altfel, se află și Tunari, care a învins Csiksereda, la limită, printr-un gol marcat în prima repriză.
Partidă cu final nebun în Valea Domanului. În minutul 91 Concordia Chiajna conducea Reșița cu 2-1, însă gazdele au reușit să egaleze în minutul 90+2 și să înscrie pentru 3-2 în minutul 90+7!
A mai fost timp și pentru acordarea a două cartonașe roșii,: minutul 90+10 oaspeților, respcctiv 90+11 gazdelor!
Cinci formații – Chindia, Ceahlăul, FC Argeș, CS Mioveni, ACS Viitorul Tg. Jiu – au acumulat 10 puncte, iar Unirea Slobozia, Corvinul Hunedoara și Gloria Buzău câte 14 fiecare. Dumbrăvița, cu cele 11 puncte adunate în aceste 7 etape, s-a intercalat între aceste două grupri și ocupă locul 5. Liderul Ligii 2 este CSC 1599 Șelimbăr, 19 puncte.
REZULTATE//PROGRAM – Etapa a 7-a
CSC 1599 Șelimbăr – Gloria Buzău 2-1 (1-1)
Au marcat: Hernando (23, 48) – Brîncoveanu (45+3)
ACS Viitorul Tg. Jiu – Corvinul 2-1 (1-1)
Au marcat: Gîrbița (10), Brînzan (54) – M. Chindriș 35)
foto arhiva// facebook – acs.viitorul.pandurii.tg.jiu
Chindia – CSC Dumbrăvița 4-0 (2-0)
Au marcat:A. Călin (43), M. Jah (45+1), A. Botogan (48), R. Moldoveanu (81)
foto arhiva// facebook – chindiaoficial
CS Mioveni – Progresul Spartac 3-1 (1-0)
Au marcat: Gutea (13), C. Bolohan (50), S. Blănaru (58) – A. Chirițoiu (54)
CSM Reșița – Concordia Chiajna 3-2 (1-1)
Au marcat: A. Burlacu (14), A. Dudea (90+2), Rimovecz (90+7) – R. Moise (38), A. Bălan (71)
foto arhiva// fotbalcsmresita
Metaloglobus – Ceahlăul 2-1 (1-1)
Au marcat: G. Honciu (44), D. Huiban (88) – M. Moraru (13)
Tunari – Csiksereda M. Ciuc 1-0 (1-0)
A marcatȘ G. Plumbuitu (26)
Alexandria – FC Argeș 0-4 (0-2)
Au marcat: G. Turda (5), M. Angelov (38), Haită (89), Pârvu (90+1 – penalty)
Duminică, 24 septembrie
Unirea Dej – Unirea Slobozia 0-0
Luni, 25 septembrie
CSA Steaua – CSM Slatina 1-1 (0-1)
Au marcat: D. Maftei (90) – D. Marin (33)


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 33 de minute agoLiga 3 – Programul Etapei a 5-a din play off-out, ediția 2024-2025/ Toate partidele se dispută vineri, 18 aprilie!
Liga 3 programează vineri, 18 aprilie, meciurile etapei a 5-a din play-off și play-out,...
-
Fotbal Intern
/ 4 ore agoSuperLiga – Doar șapte echipe au primit licența să evolueze în cupele europene!
Din cele 16 formații din Superliga României, doar șapte au obținut licența pentru a...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 5 ore agoLiga de Tineret – Rezultatele Etapei 10 – Play off-out// Craiova pierde puncte importante și Farul urcă pe primul loc!>> Luptă strînsă la vârful clasamentului în play-out-ul Seriei VEST
Duminică, 13 aprilie, s-au disputat partidele rundei a 10-a din play-off-ul și play-out-ul Ligii...
-
Fotbal Intern
/ 6 ore agoSuperLiga Feminină// Farul se impune la limită în derby-ul cu „U” Cluj/ Remiză la Bistrița, între Gloria și FK Csikszereda/ Olimpia Gherla defilează în play-out!
SuperLiga Feminină a programat în weekend-ul tocmai încheiat partidele rundei a 6-a din play-off-ul...
By Bogdan Badiu
Cele mai citite
