În ultima partida din etapa a 10-a, la Mioveni, FC Argeș a terminat la egalitate cu Slatina, scor (0-0). acesta fiind debutul lui Neagoe pe banca tehnică a piteștenilor.
După o prima repriză fără gol, oaspeții au deschis scorul în minutul 57. Toma a centrat dintr-un corner, Straton a ezitat să intervină, iar Cătălin Doman a trimis cu capul în plasa argeșeană.
În minutul 64, Bogdan Rusu a trimis mingea în bara lateral stânga. Oaspeții au solicitat acordarea unui penalty trei minute mai târziu, la intrarea lui Tofan asupra lui Raul Popa.
FC Argeș a restabilit egalitatea în minutul 4 a prelungirilor, Dulcea înscriind din 6 metri în urma unui duel aerian câștigat de Buhăcian în fața lui Sâlcianu.
Arbitrul Marius Omuț a acordat 11 cartonașe galbene, dintre care nouă (9) oaspeților!
Piteștenii ocupă locul 12, cu 12 puncte, iar Slatina, 11 puncte se află pe poziția a 14-a.
CFC Argeș: Straton – Tofan, Turda (cpt.), M. Tudose, Rizzi – Al. Răuță, Babin (Rădescu 35′) – Bertrand (M. Angelov 46′), Haită (Buhăcianu 62′), Zătreanu (Dulcea 46′) – Bg. Rusu
Antrenor: Eugen Neagoe
CSM Slatina: Velcu – I. Mitran, A. Stan, Mondragon, C. Toma (Pisăru 90+2′) – D. Toma, Sil. Matei (Donca 79′) – Ciocâlteu (C-tin. Radu 69′), Doman (cpt.)(Sălcianu 69′), R. Popa – Mih. Ion (Val. Alexandru 79′)
Antrenor: Daniel Oprescu
Arbitru central: Marius Omuţ (Satu Mare). Arbitri asistenți: Florin Pucheanu (Ulmi – Dâmboviţa) și Nicolae Bogdan Mociorniță (Băicoi – Prahova). Arbitru de rezervă: Cătălin Gheorghe Drugea (Buzău). Observator arbitri: Stan Prodan (Alexandria). Delegat joc: Horaţiu Stănescu (Craiova).
Iată rezultatele înregistrate în Runda a 10-a:
Ceahlăul – Șelimbăr 0-0
Csikszereda – Unirea Dej 1-0 (0-0)
A marcat: Bakos (71)
CSM Reșița – Tunari 1-1 (0-1)
Au marcat: Drăghiceanu (63) – Barfa (43)
RUBRICĂ NOUĂ pe ULTRAS24.ro!!!
Progresul Spartac – Metaloglobus 0-1 (0-0)
A marcat: Hulban (90+3)
CSC Dumbrăvița – Alexandria 2-0 (1-0)
Au marcat: Sofran (43), Paulevici (78)
Unirea Slobozia – CSA Steaua 1-0 (0-0)
A marcat: Ekollo (68)
Corvinul Hunedoara – Chindia Târgovişte 2-1 (0-1)
Au marcat: Lupu (62), Coman (90) – Prejmerean (16)
Viitorul Pandurii Târgu Jiu – CS Mioveni 1-0 (0-0)
A marcat: Njifakue (89)
Concordia Chiajna – Gloria Buzău 1-0 (1-0)
A marcat: A. Bălan (29)
Campionii FC Argeş – CSM Slatina 1-1 (0-0)
Au marcat: Dulcea (90+4) – C. Doman (57)


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 4 ore agoLiga 2 – Play-off – Etapa 3, sezon 2024-2025// ACSM Reșița vs CFC Argeș 0-1>> Rezumat Video/ „Vulturii” se îndreaptă spre SuperLiga!
Ultima partidă a etapei a 3-a a play-off-ului Ligii 2, rundă intermediară, s-a jucat...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 6 ore agoLiga 2 – Play-off – Etapa 3, sezon 2024-2025// Steaua vs FC Voluntari 3-2/ Rezumat Video – Meci teribil în Ghencea>> Steaua înscrie de trei ori după pauză și o lasă fără puncte pe Voluntari!
Etapa a 3-a a play-off-ului Ligii 2 a continuat cu partida dintre Steaua și...
-
Din Voleu
/ 8 ore agoOficial// Dinamo, amendă uriașă încasată după derby-ul cu FCSB!/ Pe la casieria FRF vor trece și echipele din Cluj-Napoca, „U” Cluj și CFR!
Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal a amendat clubul Dinamo București cu...
-
Rugby
/ 12 ore agoNews Rugby – Liga Kaufland – Etapa 2// Dinamo a învins-o pe Steaua și Timișoara pe Rapid/ Scorul etapei a fost înregistrat la Cluj-Napoca!
Liga de Rugby Kaufland a programat în acest weekend etapa a doua, una dominată...
By Ultras24