La Cisnădie, CSC Șelimbăr a învins-o pe Gloria Buzău, scor 2-1 (1-1), într-o partidă din cadrul rundei a VIII-a Liga 2.
Gloria Buzău a deschis scorul în minutul 13, prin Daniel Benzar, printr-un șut spectaculos din interiorul careului, însă s-a văzut egalată în a doua parte a primei reprize. Visic a marcat pentru gruparea sibiană, în minutul 32.
În repriza a doua, după ocazia lui Ovidiu Perianu (Gloria) din minutul 63, șut respins de Roșca în corner, gazdele au trecut la conducerea partidei, prin același Visic (minutul 72), la al patrulea gol în acest an pentru CSC Șelimbăr.
foto arhivă – facebook – sfcbuzau
Presat de rezultat, Andrei Prepeliță (foto) a încercat prin cele trei schimbări să revitalizeze jocul ofensiv al echipei sale, dar a fost prea târziu.
Cu două etape înaintea finalului de sezon, Gloria Buzău a pierdut primul meci din play-off dar și prima șansă de a promova direct în SuperLiga, fotbalul economicos, la mica ciupeală, fiindu-i fatal în această seară.
Echipele de start:
CSC ȘELIMBĂR: Al. Roșca – Gîț, Palmeș, Natea, Fl. Mitrea – G. Deac (65, G. Monea), Panos (65, Ayine), Tud. Călin, Schieb (46, A. Pop) – Visic, Rotund (46, Soare)
Rezerve: Bumbar – Rodri Hernando, C. Soare, R. Gherman, Monea, Ct. Alexe, Moussinga, Al. D. Pop, Ayine
Antrenor: Claudiu Niculescu
GLORIA BUZĂU: Greab – Sg. Pîrvulescu, Dandea, Dobrosavlevici, R. Crișan, D. Dumitrașcu (82, Diego)– Mat. Tănasă, Akhmatov (76, R. Șteau), Prejmerean (56, Ov. Perianu), Benzar (76, C. Dumitru) – Chică-Roșă
Rezerve: Lăpădat – Ferraresso, Perianu, Nadolu, Șteau, Val. Dumitrache, Brîncoveanu, Sălceanu, Cr. Dumitru
Antrenor: Andrei Prepeliță
Arbitru central: Cristian Moldoveanu (Sfântu Gheorghe)/ Arbitri asistenți: Claudiu Şchiopeţ (Braşov) și Nicușor Marin (Suseni – Argeş)/ Arbitru de rezervă: Dragoș Nicolae Lunca (Cluj-Napoca).
Programul și Rezultatele etapei a 8-a din play-off:
CS Mioveni – AFK Csikszereda 3-1 (3-0)/ Au marcat: Guțea (7, 18), Blănaru (27 – penalty) – R. Jelena (64)
CSC 1599 Șelimbăr – Gloria Buzău 2-1 (1-1)/ Au marcat: Visic (32, 72) – D. Benzar (13)
Unirea Slobozia – Corvinul Hunedoara 1-0 (1-0/ A marcat: Afalna (39)
CLASAMENT – PLAY-OFF
1. Unirea Slobozia 8 6 1 1 9-3 59
2. Corvinul 8 3 3 2 10-7 49
3. CSC 1599 Șelimbăr 8 1 4 3 6-10 49 puncte
4. Gloria Buzău 8 2 5 1 8-7 45
5. FK Miercurea Ciuc 8 2 2 4 8-11 40
6. Dacia Mioveni 8 1 3 4 5-8 39
REZUMAT VIDEO:


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 11 ore agoSuperLiga// CFR Cluj vs CSU Craiova 2-0/ Rezumat Video/ „Feroviarii” lui Petrescu pun presiune pe FCSB!/ Craiova – prestație modestă în Gruia!
CFR Cluj a obținut un succes facil în fața Universității Craiova, scor 2-0, în...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 12 ore agoSuperLiga// Farul vs Unirea Slobozia 1-1/ Rezumat Video/ Farul termină etapa pe locul 14>> Slobozia – 3 remize din 3!
Farul Constanța și Unirea Slobozia au încheiat la egalitate, scor 1-1, în ultima partidă...
-
Fotbal Intern
/ 14 ore agoOficial// Gemenii Albert și David Vancea au semnat cu FCU 1948 Craiova
FCU 1948 Craiova (Liga 2) a anunțat în cursul zilei de azi, 7 aprilie,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 17 ore agoLiga de Tineret – Runda 8 – Play off-out// UTA, victorie pe terenul CSU Craiova/ CFC Argeș a realizat scorul etapei/ Derby-ul Timișoarei a fost câștigat de Poli
Duminică, 6 aprilie, s-au disputat meciurile din cadrul etapei a 9-a din play-off-ul și...
By Ultras24
Cele mai citite
