În această dimineață de duminică, prima din luna septembrie, Liga 2 Casa Pariurilor a programat alte două partide din cadrul rundei a 5-a. Ambele partide s-au încheiat la egalitate.
În prima repriză a meciului CSM Slatina vs CFC Argeș, scor 0-0, gazdele au ratat o lovitură de la 11 metri, în minutul 45+2, prin Năstăsie, după ce Pârvu, cu 10 minute în urmă, lovise transversala porții piteștene printr-un șut de pe linia careului mare.
CSM Slatina, cu 11 puncte din 15 posibile, a revenit pe locul 2, în timp ce echipa pregătită de Nicolae Dică a obținut al 5-lea punct și se află pe locul 16, la egalitate cu CSC Șelimbăr, care are un meci mai puțin disputat, cu Corvinul.
Foto arhivă/ liga2.prosport.ro/ CSM Slatina vs CFC Argeș
La Hunedoara, Corvinul – la a doua partidă în actuala ediție de campionat – s-a împiedicat de Ceahlăul Piatra Neamț, scor 1-1. Gazdele au deschis scorul în prima repriză, prin L. Cîmpan, iar moldovenii au restabilit egalitatea imediat după pauză, prin G. Crețu, care a profitat de gafa lui Lică.
Echipa de sub Pietrica leagă trei rezultate consecutive pozitive în campionat și cu cele 7 puncte acumulate urcă pe locul 11, la egalitate Dumbrăvița, Concordia Chiajna, FC bihor, FCU Craiova și CS Mioveni.
Corvinul ocupă locul 21, cu un punct, însă are trei meciuri mai puțin disputate.
UPDATE – Luni, ora 19.00 – Steaua București vs FCU Craiova 1948 0-0
Din această etapă au mai rămas de jucat două meciuri!
PROGRAMUL și REZULTATELE RUNDEI a 5-a/ 30 august – 3 septembrie:
VINERI, 30 august, ora 17.00
FC Bihor ( 7 p.) vs ACSM Reșița (11 p.) 2-3 (1-2)/ Au marcat: I. Filip (24), Chirițoiu (55) – Haită (59), M. Cioiu (45+5 – penalty), Samake (83)
SÂMBĂTĂ, 31 august, ora 11.00
Concordia Chiajna (7 p.) vs AFC Câmpulung Muscel (3 p.) 1-0 (0-0)/ A marcat: Ghimfuș (34 – penalty)
CS Mioveni (7 p.) vs ACS Viitorul Pandurii Tg. Jiu (1 p.) 2-0 (0-0)/ A marcat: Pozatzidis (65), Bustea (90+2)
CSC 1599 Șelimbăr ( 6 p.) vs Unirea Ungheni (2 p.) 0-0
CSM Focșani (3 p.) vs CSC Dumbrăvița (7 p.) 0-1 (0-0)/ A marcat: R. Tamasi (autogol)
Metalaglobus București (9 p.) vs FC Voluntari (8 p.) 2-1 (0-0)/ Au marcat: Ekollo (82), A. Sîrbu (88) – Nemec (90+2)
DUMINICĂ, 1 septembrie, ora 11.00
CSM Slatina (11 p.) vs CFC Argeș (5 p.) 0-0
DUMINICĂ, 1 septembrie, ora 11.30
Corvinul Hunedoara (1 p./ 2 joc) vs Ceahlăul Piatra Neamț (7 p.) 1-1 (1-0)/ Au marcat L. C\mpan (17) – G. Crețu (50)
LUNI, 2 septembrie, ora 17.00
Steaua (9 p.) vs FCU Craiova 1948 (8 p.) 0-0
MARȚI, 3 septembrie, ora 18.00
FK Csikszereda (12 p.) vs Metalul Buzău (3 p.)
MARȚI, 3 septembrie, ora 20.30
Chindia Târgoviște (6 p.) vs CS Afumați (6 p.)


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 8 ore agoLiga 2 – Etapa a 5-a play-off – sezon 2024-2025/ ACSM Reșița vs. Steaua 0-2/ Rezumat Video/ Reșițenii, la braț cu Fata Morgana!>> „Militarii” respectă competiția!
Prima partidă din runda a 5-a a play-off-ului Ligii 2 s-a disputat astăzi, 17...
-
Echipe Nationale
/ 10 ore agoUEFA EURO U19 – ROMÂNIA// Programul complet al meciurilor și stadioanele pe care se dispută partidele
România va organiza în perioada 13-26 iunie 2025 ediția cu numărul 72 a Campionatului...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 12 ore agoFRF – Situațiile financiare ale anului 2024 pentru cluburile participante în Superliga în sezonul 2024–2025/ Pierderi mai puține, venituri în creștere, investiții masive în academii!
Cluburile din SuperLiga au înregistrat un progres substanțial comparativ cu anul 2023. Deși s-a înregistrat...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 16 ore agoSuperliga – Programul rundelor 5, 6 și 7 din play off-out!/ Când sunt programate derby-urile CFR vs. „U” Cluj și FCSB vs Dinamo
Liga Profesionistă de Fotbal și deținătorii drepturilor tv s-au pus de acord asupra calendarului...
By Ultras24
Cele mai citite
