În prima serie din Liga Elitelor U15, Politehnica Iași a încheiat sezonul regular pe prima poziție, cu o singură înfrângere în 11 partide și un impresionant golaveraj 45-7! Trupei i se vor alătura pentru un duo al Moldovei cei de la ACS FC Bacău, locul 3.
Careul performerelor e completat de două formații vecine de județ, Csikszereda Miercurea Ciuc (locul 2) și Sepsi OSK Sf. Gheorghe (locul 4). Covăsnenii au terminat cu 6 puncte peste prima formație sub linia de play-off și la aceeași distanță de liderul Poli Iași.
În Seria 2, trei formații s-au detașat relativ de restul competitoarelor, fix în această ordine: Farul Constanța, Rapid și Steaua. Dobrogenii au câștigat seria la 2 puncte deasupra giuleștenilor și la 5 puncte peste roș-albaștri.
Pe locul 4, ultima calificată în play-off, este Petrolul Ploiești. Prahovenii și-au permis să piardă în ultima etapă de sezon regular chiar, pentru că urmăritoarea Daco-Getica București a făcut și ea remiză oricum. Astfel, Petrolul merge în faza superioară cu un avans de 2 puncte.
Din Seria 3 provine singura echipă calificată în play-off fără înfrângere! Este vorba de liderul FCSB, după zece victorii și o singură remiză. Universitatea Craiova, CS Dinamo București și Campionii FC Argeș sunt în completare, ultima formație la 6 puncte distanță de linia separării play-off-ului de play-out.
De menționat faptul că FCSB este și campioana națională en-titre la această categorie de vârstă, după un 5-0 convingător în finala de anul trecut, disputată în fața celor de la Steaua București. Universitatea Craiova, din această serie, a terminat ediția trecută abia pe locul 4 în ierarhia finală a sezonului.
În ultima serie, numărul 4, etapa finală de sezon regular a adus o remiză între Ripensia Timișoara și CFR Cluj, 1-1, iar ambele formații au încheiat astfel cu doar 19 puncte. UTA Arad și Academia de Fotbal Viitorul Cluj au obținut victorii fiecare astfel că au acumulat 23, respectiv 22 de puncte, și au fixat locurile 3 și 4 în serie, mergând în play-off!
Liderul LPS Banatul Timișoara, împreună cu Universitatea Cluj, au fost liniștite și și-au asigurat prezența în faza ulterioară superioară după un sezon regular cu câte o singură înfrângere pentru fiecare dintre ele, dar două remize pentru clujeni, față de doar una în dreptul bănățenilor.