Liviu Ciobotariu a preluat FC Botoșani din mers și fără niciun punct câștigat după două etape, iar astăzi, la Ovidiu, echipa din nordul Moldovei a învins-o pe Farul Constanța, scor 1-0. Victoria este cu atât mai prețioasă cu cât a fost obbținută în condiții speciale, Friday Adams fiind eliminat în minutul 56.
La finalul partidei, Ciobotariu a declarat că la Botoșani transferurile nu s-au încheiat.
”Eu am venit de trei zile, am lucrat foarte puțin, dar vreau să-i felicit, pentru că nu e ușor să câștigi cu Farul Constanța, pentru că e o echipă cu multă calitate, atât individuală cât și colectivă.
Nu a fost ușor, dar am fost foarte bine organizați, e adevărat că am avut parte și de puțin noroc, face parte din joc. O primă repriză bună, de partea noastră. În a doua era clar că o să se schimbe lucrurile după eliminarea lui Friday.
Nu am văzut foarte bine, dar dacă arbitrul a luat decizia, înseamnă că a meritat cartonașul roșu. Mă bucur pentru jucători, pentru că aveam nevoie de moral. În aceste trei zile au fost foarte apăsați.
Am făcut o mișcare astăzi și după cinci minute am oprit antrenamentul, le-am spus că nu înțeleg această liniște. Trebuie să jucăm fotbal, să arătăm bine la meci, nu să fim stresați, să fim apăsați.
Un copil foarte talentat Bodișteanu, și mie mi-a plăcut foarte mult. Mă bucur că a ajuns la noi și e jucătorul nostru.
Întâlnim campioana României, pe FCSB, o echipă foarte bună. Important e să recuperăm din jucătorii accidentați.
Trebuie să mai vină jucători, avem nevoie de concurență pe posturi. Am vorbit cu conducerea, vom aduce întăriri, cel puțin 4-5 jucători”, a declarat Liviu Ciobotariu.