FC Botoșani a pierdut, pe teren propriu, partida cu Petrolul Ploiești, scor 0-2, și rămâne în zona locurilor de baraj/retrogradare.
La finalul meciului, Liviu Ciobotariu s-a declarat dezamăgit de rezultatul final și a avut un mesaj clar pentru elevii săi.
”Noi am jucat 85 de minute, după care ne-am oprit. Îmi pare rău, sunt supărat și dezamăgit pentru că nu am făcut un joc rău. Am controlat jocul, ne-am creat situații, după care am avut două greșeli copilărești. Păcat de jocul pe care l-am prestat. De aceea sunt supărat, nu aveam voie să pierdem acest joc. Se putea termina 0-0 și alta era starea noastră de spirit. Sunt dezamăgit, supărat, frustrat.
Foto – Liviu Ciobotariu/ FC Botoșani
Avem mult de muncă. Jucătorii trebuie să înțeleagă că situația nu este ok, chiar dacă nu am arătat rău. Sunt supărat și dezamăgit pentru că puteam să obținem mult mai mult din acest joc.
Asta a fost problema noastră, am tot exersat la antrenamente. Chiar le cer să își asume responsabilitatea să dea la poartă. Ideal ar fi să terminăm acțiunile cu șut la poartă. Probabil că este o lipsă de încredere la jucători. Trebuie să le remediem. Nu pot să merg așa la nesfârșit”, a afirmat Liviu Ciobotariu.
De citit și:


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 6 ore agoLiga 2 – Cifrele Etapei 4 din play-off și 3 din play-out, sezon 2024-2025/ Corvinul – cea mai „cuminte” echipă!/ Programul rundei 5 play-off și 4 din play-out!
În Liga 2 Casa Pariurilor s-au disputat partidele rundei a 4-a din play-off, respectiv...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 9 ore agoOficial// Fanii lui Dinamo – „cadou” de Paști pentru conducere!/ UTA, amendată și somată să achite restanțele către un fost jucător!
Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal a comunicat hotărârile luate în...
By Silviu Coman -
Fotbal Intern
/ 11 ore agoZi mare pentru Dinamo și Corvinul!/ S-au semnat contractele pentru Noua Arenă Dinamo și cel de investiție pentru Complexul Sportiv Corvinul 1921 Hunedoara!
Premierul Marcel Ciolacu, alături de ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, au...
-
Fotbal Intern
/ 13 ore agoBreaking News// A decedat Aarron Boupendza!
Aaron Boupendza, ex-atacantul Rapidului, a murit la vârsta de 28 de ani, în dimineața...
By Ultras24
Cele mai citite


