Ionuț Lupescu propune modificarea programului competițional în România. Fostul internațional și candidat la șefia FRF consideră că sistemul competițional „Primăvara (tur) – Toamnă (retur)” ar fi mult mai potrivit pentru fotbalul românesc.
„Pe mine m-a dezamăgit puțin că antrenorii care mai sunt în România nu analizează de ce fotbalul românesc nu e în grupele UEFA. De ce se adâncește această prăpastie? Chiar și cu ligile mai slăbuțe, nu doar cu cele din primele 5 campionate.
Ca să avem un avantaj față de restul echipelor, trebuie să fim în formă maximă când sunt preliminariile europene. Ai nevoie de 15-20 de meciuri în picioare ca să o atingi. Poate ar trebui să schimbăm programul competițional și să trecem la martie-noiembrie. Am fi în formă maximă în preliminarii.
Ar fi un avantaj mare și pentru echipa națională, dacă ne calificăm la un turneu final.
Noi am avea în picioare 20 de meciuri, restul ar veni după 50-60. Ai putea face o competiție de fotbal în sală iarna, cât sunt turneele finale poți organiza Cupa Ligii cu jucătorii din campionatul intern. Singurul impediment ar fi sezonul de trecere, care ar trebui să aibă 6 luni sau 18 luni. Nu știu dacă e o idee bună sau rea.
Cel mai bun exemplu e Farul. N-a putut să intre în Champions League, unde a fost învinsă de campioana Moldovei, apoi au fost eliminați de Helsinki, o echipă care nu spune nimic. Cred că în aprilie i-ar fi eliminat pe finlandezi fără probleme.
Finlandezii erau în plin sezon, Farul venea după o vacanță scurtă, jucătorii fuseseră la națională. Erau ieșiți din formă”, a declarat Ionuț Lupescu, la Digi Sport.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Baschet
/ 2 ore agoNews Baschet// Aris Salonic revine în România pentru meciul cu U-BT Cluj-Napoca/ Confruntarea din BTArena se vede la TV!
În BKT EuroCup, U-BT Cluj-Napoca o va înfrunta, pe teren propriu, în această seară...
-
Fotbal Intern
/ 12 ore agoOficial – SuperLiga// „U” Cluj – lider și în topul asistențelor înregistrate în acest sezon/ Vezi cum arată clasamentul mediilor de asistență și cine sunt cei mai buni marcatori!
Universitatea Cluj – lider din etapa a 7-a Superligii României – ocupă și prima...
-
Fotbal Intern
/ 13 ore agoNews Liga 2// Ovidiu Burcă a fost prezentat oficial de FC Voluntari!
Ovidiu Burcă este începând de miercuri, 27 nooiembrie, noul antrenor principal al FC Voluntari,...
-
Fotbal Intern
/ 18 ore agoNews Liga 2// Ovidiu Burcă urmează să preia FC Voluntari/ Cinci demiteri la CSM Slatina!/ Etapa a 15-a este deschisă joi de meciul Ceahlăul vs CFC Argeș/ Programul rundei + clasamentul
Cutremur la CSM Slatina! Staff-ul tehnic și administrativ al divizionarei secunde a demisionat. Anunțul...