
FC Hermannstad a pierdut în Giulești, 0-1 contra Rapid, în ultima etapă a turului sezonului regular și ocupă poziția a 15-a, cu 13 puncte. Echipa sibiană a înregistrat a 5-a înfrângere consecutivă din acest sezon.
Din minutul 58, echipa sibiană a evoluat în inferioritate numerică. Fundașul central Vahid Selimovic a fost eliminat pentru un fault dur, cum nici la liga V nu se mai vede – atac cu ambele picioare înainte, comis asupra lui Hromada.
La finalul partidei, Marius Măldărășanu a declarat că jocul echipei sale din meciul cu Rapid îi dă speranțe pentru returul campionatului. Antrenorul a fost întrebat despre posibilitatea de a pleca de la Hermannstadt și a lăsat de înțeles că ar fi gata să renunțe la postul său dacă cei doi acționari îi vor cere acest lucru.
„În viață îți trebuie și noroc, noi nu-l avem. Avem și ghinion. Au interpretat foarte bine tactic jocul, nu le-am dat posibilitatea să-și pună în valoare calitățile lor. A doua repriză, normal că e greu să joci în zece contra 11 pe Giulești contra Rapidului. Asta este, supărare, frustrare, nu ai cum să fii altfel. Singurul plus e că jocul poate să-ți dea speranțe.
Acea intrare, nu înțeleg… trebuie să te respecți ca fotbalist. Ne-a uimit. Era supărat, și-a cerut scuze, dar e o intrare pe care nu o mai vezi nici la Liga 4. Știm că este un jucător care are agresivitate, dar la așa ceva chiar nu mă așteptam. Ce să facem ca să luăm un punct? Să băgăm autobaza în poartă? Și atunci cred că am lua gol.
Când o să plec, o să auziți. Tot ce s-a întâmplat și în săptămânile precedente se poate rezolva cu un dialog, nu neapărat în presă. Dacă asta se decide, nu e o problemă, se vorbește de clauză dar tot timpul să ajunge la înțelegere. Nu sunt genul să renunț.
Când apar astfel de greșeli, apar fel și fel de zvonuri. Probabil sunt și jucători care sunt mai nemulțumiți, n-ai cum ca antrenor să-i mulțumești pe toți. Ca antrenor trebuie să ai și inspirație.
Jocul trebuie să dea încredere tututor. Este a cincea înfrângere, dar față de celelalte patru am jucat altceva. Ce poate să-ți dea speranțe decât clasamentul? Sunt lucrurile foarte strânse. E clar că trebuie să legi 2-3 meciuri pozitive ca să poți să sari de acolo. E un loc care nu ne face cinste, acum totul se poate decide printr-un simplu dialog”, a spus Măldărășanu, la flash-interviu.
ATENȚIE! MATERIALUL ESTE POSTAT EXCLUSIV pe ULTRAS24.ro și sub formă de LINK pe https://www.facebook.com/ultras24.ro/ S-a decis încetarea distribuirii materialelor ultras24.ro pe grupuri private!
Materialele pot fi însă preluate de către administratorii sau colaboratorii grupurilor!
CLASAMENT
1. | AS FC Universitatea Cluj | 15 | 8 | 6 | 1 | 23-10 | 13 | 30 |
2. | SC Dinamo 1948 SA | 15 | 6 | 6 | 3 | 24-17 | 7 | 24 |
3. | FC CFR 1907 Cluj SA | 14 | 6 | 5 | 3 | 25-18 | 7 | 23 |
4. | ACS Petrolul 52 | 15 | 5 | 8 | 2 | 17-13 | 4 | 23 |
5. | Universitatea Craiova | 15 | 5 | 7 | 3 | 23-15 | 8 | 22 |
6. | SC Fotbal Club FCSB SA | 14 | 5 | 6 | 3 | 18-16 | 2 | 21 |
7. | ACSM Politehnica Iaşi | 15 | 6 | 2 | 7 | 16-21 | -5 | 20 |
8. | ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe | 15 | 5 | 4 | 6 | 20-19 | 1 | 19 |
9. | ACS Suporter Club Oţelul Galaţi | 14 | 4 | 7 | 3 | 12-11 | 1 | 19 |
10. | AFC UTA Arad | 15 | 4 | 6 | 5 | 14-15 | -1 | 18 |
11. | Fotbal Club Rapid 1923 SA | 14 | 3 | 8 | 3 | 17-15 | 2 | 17 |
12. | Farul Constanţa | 15 | 4 | 5 | 6 | 16-23 | -7 | 17 |
13. | AFC Unirea 04 Slobozia | 14 | 4 | 3 | 7 | 13-19 | -6 | 15 |
14. | AFC Hermannstadt | 14 | 3 | 4 | 7 | 16-25 | -9 | 13 |
15. | Gloria Buzău | 15 | 3 | 4 | 8 | 16-25 | -9 | 13 |
16. | AFC Botoşani | 13 | 3 | 3 | 7 | 13-21 | -8 | 12 |
PROGRAMUL Etapei a 16-a/ 8- 11 noiembrie
Vineri, 8 noiembrie
Ora 18.00 Oțelul Galați – FC Botoșani
Ora 21.00 Dinamo București – CFR 1907 Cluj
Sâmbătă, 9 noiembrie
Ora 13.30 Politehnica Iași – Sepsi OSK Sf. Gheorghe
Ora 18.15 Universitatea Craiova – FC Hermannstadt
Ora 21.00 FC Rapid 1923 – UTA Arad
Duminică, 10 noiembrie
Ora 16.00 Unirea Slobozia – Farul Constanța
Ora 21.00 Universitatea Cluj – FCSB
Luni, 11 noiembrie
Ora 18.00 Gloria Buzău – Petrolul Ploiești
Program partide restante:
Partida dintre Oțelul Galați și CFR 1907 Cluj, contând pentru etapa a 6-a se va desfășura pe 11 noiembrie, cu începere de la ora 21.00.
Meciul dintre FC Botoșani și FCSB, contând pentru etapa a 4-a, se va desfășura pe 21 noiembrie, cu începere de la ora 20.00.


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 2 ore agoOficial// CFC Argeș a perfectat primul transfer de la revenirea în SuperLiga României!
În cursul zilei de vineri, 23 mai, CFC Argeș – proaspăt promovată în SuperLiga...
By Ultras24 -
Sporturi
/ 3 ore agoBernadette Szocs – medalie la Campionatele Mondiale din Qatar
Bernadette Szocs s-a calificat în semifinalele probei feminine de dublu la Campionatele Mondiale individuale de...
-
Fotbal Intern
/ 4 ore ago„U” Cluj a spulberat-o pe Farul în finala Cupei Elitelor U16!
În această dimineață de vineri, 23 mai, la Centrul Național de Fotbal Buftea. Farul...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 14 ore agoMercato Vară 2025// SuperLiga – Liga 2 – Liga 3 – Actualizări zilnice!
Perioada de transferuri de vară pentru sezonul 2025-2026 în SuperLiga României va începe pe...