Din Voleu

„Meciul cu FC Hermannstadt e decisiv pentru salvarea sezonului”, susține Victor Angelescu/ Oficialul giuleștean a vorbit și despre mercato-ul din vară!

Published on

Universitatea Cluj a învins Rapid București, scor 2-0, în Giulești, în fața a peste 8.000 de spectatori, într-un meci din cadrul etapei a 5-a din play-off-ul SuperLigii, ediția 2024-2025.

La finalul partidei din Giulești, Victor Angelescu – acționar minoritar FC Rapid – a vorbit la Digi Sport despre a 3-a înfrângere suferită în acest sezon în fața U Cluj, dar și despre importanța partidei de miercuri cu FC Hermannstadt, din semifinalele Cupei României. Angelescu nu a ocolit nici subiectul mercato-ului din vară! 

„Nu suntem fericiți. Speram să câștigăm acest meci și să trecem peste U CLuj. Iar am făcut o primă repriză slabă, ca la CFR. Nu am făcut meciul pe care ni-l doream.

Nu știu, suntem la 4 puncte, mai sunt 5 meciuri și trebuie să câștigăm. Avem șanse dacă jucăm ca în celelalte meciuri. Avem șanse, avem și cupa. De mâine avem cel mai important meci al sezonului, sper să ne calificăm în finală. Apoi sper să câștigăm cu FCSB.

Cupa pentru noi e cea mai importantă. E și un trofeu. E cel mai scurt drum, plus că e Europa League. Era oricum cea mai importantă, dar luptăm pe ambele fronturi.

În meciul acesta n-a mers. Cu CFR am jucat bine, cu Dinamo la fel. Nu pot spune ceva după un meci. Da, nu știu, sezonul acesta am ratat cel mai mult. Enorm. Nu e vorba doar de un singur jucător, sunt mulți care ratează.

Trebuie să începem să câștigăm, avem șanse, dar dacă jucăm cum am jucat până nu demult. Dar trebuie să nu mai începem repriza în ultimele minute ale ei. Avem un meci important miercuri, sper să ne calificăm în finală, iar după să câștigăm meciul cu FCSB. Cupa e cel mai important obiectiv pentru noi, e cel mai scurt drum către cupele europene.

Sezonul ăsta cred că am ratat enorm, cel mai mult de când sunt eu la Rapid. Nu-mi dau seama, nu e vorba despre un singur jucător, e vorba despre mai mulți care ratează. Chiar nu-mi dau seama.

La câți jucători am transferat noi în acest sezon, era și normal să fie un regres la unii dintre ei. Sezonul următor, vom transfera doar câțiva jucători și ne vom axa pe nucleul făcut acum.

Vom trage linie la final și vedem cine va rămâne la final de sezon. Avem deja o opinie despre ei, dar vom vedea și aceste ultime meciuri. Există posibilitatea să nu luăm nici cupa și să terminăm și pe șase, dar nu ne dorim acest lucru, a declarat Victor Angelescu, la Digi Sport.

De citit și alte materiale:

SuperLiga// Rapid vs „U” Cluj 0-2>> Rezumat Video>> „Șepcile roșii” – victorii memorabile în fața echipelor „feroviare”!

Alexandru Chipciu, după victoria repurtată de „U” în Giulești, 2-0 cu Rapid: „Noi vrem să jucăm în Europa, clar!”

Superliga – Programul rundelor 5, 6 și 7 din play off-out!/ Când sunt programate derby-urile CFR vs. „U” Cluj și FCSB vs Dinamo

 

Popular Posts

Exit mobile version