Perioada de transferuri pentru cluburile SuperLiga României se va desfășura între 18 iunie și 9 septembrie 2024. După această dată mai pot fi legitimați doar jucători liberi de contract.
Materialul va fi actualizat zilnic.
LUNI, 7 octombrie, ora 20.45
Rapid a anunțat că l-a transferat pe mijlocașul de bandă Alexandru Dobre (26 ani, 1,78 metri)
FCSB
Antrenor – Elias Charalambous
Veniri – Marius Ștefănescu (foto, Sepsi OSK / 1.31 milioane de euro), Daniel Popa (FCU Cluj / 300.000 de euro), David Kiki (FCV Farul Constanța / liber de contract), William Baeten (FCU Craiova), Florin Tănase (contract pe 2 sezoane!), Mihai Popescu (31 ani, Farul), Daniel Bîrligea (CFR)
Reveniri după împrumuturi – Alexandru Musi (Petroul), M. Edjouma, (Bari), Ovidiu Perianu (FC Buzău), Victor Stancovici (Unirea Dej), Matei Tănasă (FC Buzău)
Plecări – Ovidiu Popescu (U Cluj / liber de contract), Ovidiu Perianu (Unirea Slobozia / împrumutat), Florinel Coman (5,25 milioane euro, Al-Gharafa, Qatar), Eduard Radaslavescu (Farul, cedat definitiv), David Popa (17 ani, împrumutat la Poli Iași, pentru un sezon). Denis Haruț (liber de contract, plecat la Sepsi)
CFR CLUJ
Antrenor – Dan Petrescu
Veniri– Andrei Artean (Apollon Limassol / liber de contract), Simao Rocha (Pacos Ferreira / gratis), Mohamed Kamara (Hapoel Haifa / gratis), Armend Thaqi (FC Ballkani / liber de contract), Anton Kresic (HNK Rijeka/ definitiv), Alexandru Păun (foto, Hapoel Beer Sheva, liber de contract), Kalifa Kujabi (24 de ani, Frosinone), Beni Nkololo (27 ani, extremă dreapta, ex- Al-Orobah, Arabia Saudită), Leo Bolgado (25 ani, fundaș brazilian, Leixoes, transfer definitiv), Virgil Postolachi (24 ani, atacant, ex- Grenoble), Damjan Djokovic (liber de contract, contract pe un sezon), Costel Avram (22 ani, fundaș central, ex- CSM Alexandria, Liga 3)
Reveniri după împrumuturi – Luca Mihai (Poli Iași), Isaac Nortey (CFC Argeș), Ricky Gneba (Chindia), Moussa Samake (Olimpia Satu Mare), David Ciubăncan (CSM Deva)
Plecări – Cătălin Căbuz (FC Hermannstadt / 50.000 de euro), Alan Aussi (Ponferradina / împrumut expirat), Raul Clemeniuc (FC Bihor / împrumut încheiat), Cristian Manea, Cristian Bălgrădean, Petar Mamic, Filippo Falco, Omar El Kaddouri (contracte încheiate), Luca Mihai (Poli iași / împrumutat), Philip Otele (Al Wahda, 3,5 milioane de euro!), Cristi Manea (contract încheiat), Avounou (reziliere contract), Armend Thaqi (reziliere contract), Daniel Bîrligea (FCSB)
UNIVERSITATEA CRAIOVA
Antrenor – Costel Gâlcă
Veniri – Silviu Lung jr. (foto, Poli Iași / liber de contract), Carlos Mora (Alajuelense / 300.000 de euro), Takuto Oshima (26 ani, ex-Wisla Cracovia), Luis Paradela (27 ani, Cuba, împrumutat pentru un sezon de la Deportivo Saprisa, Costa Rica). Gregorio Sierra (31 ani, fundaș, ex- Burgos), Jovo Lukic (25 ani, atacant), Alex Cicâldău (definitiv, Galatasaray), Relu Stoian (portar, Oțelul)
Reveniri după împrumuturi– Alexandru Cîmpanu (FCU Cluj), Ante Roguljic (FCU Cluj), Atanas Trică (CS Tunari), David Sala (CSM Alexandria), Denis Benga (Ceahlăul)
Plecări – Alexandru Mateiu (Petrolul / liber de contract), Raul Silva (contract încheiat), Pyry Soiri (cedat definitiv la Athens Kallithea FC din Grecia), Ante Roguljic (transferat la Anorthosis Famagusta), Jovan Markovic (împrumutat la FC Hermannstadt), David Lazar (portar, împrumut FC Buzău)
FARUL
Antrenor – Gheorghe Hagi
Veniri – Gabriel Iancu (Hermannstadt / liber de contract), Mihai Bălașa ( foto, Sepsi OSK / gratis), AndreiCiobanu (FC Voluntari), Răzvan Ducan (FC Botoșani, contract 3 ani), Victor Dican (23 ani, FC Botoșani, transfer), Eduard Radaslavescu (19 ani, FCSB, gratis), George Merloi (24 ani, atacant, liber de contract), Denis Alibec (33 ani, liber de contract), Bogdan Țîru (30 ani, fundaș central, liber de contract)
Reveniri după împrumuturi – Mateus Criciuma (AE Kifisias), Ștefan Bodișteanu (Oțelul Galați), David Maftei (CSA Steaua), Valentin Dumitrache (FC Buzău), Gabriel Buta (FCU Craiova), Cosmin Tucaliuc (Concordia Chiajna), Robert Mustacă (FC Voluntari), Denis Bujor (Unirea Slobozia), Răzvan Tănasă (Oțelul / împrumut expirat), Mario Aioanei (Unirea Slobozia / împrumut expirat), Gabriel Nedelea (CSM Alexandria)
Plecări – David Kiki (FCSB / gratis), Louis Munteanu (Fiorentina / împrumut expirat), Ronaldo Deaconu (contract reziliat), Kevin Boli, Tudor Băluță, Amine Benchaib, Damien Dussaut (contracte încheiate), David Maftei (19 ani, împrumut Oțelul), Ștefan Bodișteanu (FC Botoșani), Diogo Queiros (transfer definitiv USL Dunkerque, Alex Crețu (transferat, Al-Wehda).
SEPSI Sf. GHEORGHE
Antrenor – Valentin Suciu
Veniri– Szilard Gyenge (Csikszereda), Mihaljo Neskovic ,(FK Vozdovac), Stefan Hajdin (Zeleznicat Pancevo / liber de contract), Marcelo Freitas (UTA Arad / liber de contract), Marius Coman (Corvinul Hunedoara / liber de contract), David Siger (Fehervar, Ungaria, liber de contract), Marian Drăghiceanu (CSM Reșița), Mino Sota (foto, liber de contract), Nir Bardea (28 ani, fundaș, ex – FK Sabail), Denis Haruț (liber de contract)
Reveniri după împrumuturi – Ion Gheorghe (Stal Mielec), Vitalie Damașcan (Stade-Lausanne), Krisztian Dobozi (Kazincbarcika), Akos Nistor (Csikszereda), Rajmund Niczuly (CSM Focșani)
Plecări – Marius Ștefănescu (Sepsi OSK / 1.31 milioane de euro), Mihai Bălașa (FCV Farul / liber de contract), Pavol Safranko, Jonathan Rodriguez, Roland Varga, Adnan Aganovic, Mario Rondon (contracte încheiate), Andres Dumitrescu (Slavia Praga / împrumut expirat)
FC RAPID 1923
Antrenor – MARIUS ȘUMUDICĂ
Veniri– Rareș Pop (foto, UTA Arad / 700.000 de euro), Luka Gojkovic (FK Javor / 200.000), Jakub Hromada (Slavia Praga, 500.000 euro), Cristi Manea (foto, CFR Cluj, liber de contract), Timotej Jambor (foto, 21 ani, Zilina, contract 4 sezoane), Benjamin Siegrist (portar, 32 ani, 1,96 metri), Diogo Mendes (26 ani, mijlocaș, contract pe 2 sezoane, ex- Club Sport Maritimo Funchal), C-tin Grameni (21 ani, Farul), Tobias Kristensen (24 ani, mijlocaș norvegian, Fervar – Ungaria), Clinton N’Jie (31 de ani, atacant, liber de contract), Alexandru Dobre (26 ani, 1,78 metri, liber de contract)
Reveniri după împrumuturi – Kevin Soni (Hapoel Ierusalim), Claudiu Micovschi (UTA Arad), Ștefan Pănoiu (FCU Cluj), Cătălin Vulturar (UTA Arad), Cristian Ignat (CS Mioveni), Alexandru Stan (CS Mioveni), Alexandru Crivac (Progresul Spartac), Codruț Sandu (LPS Clinceni), Rareș Stanciu (CS Tunari)
Plecări– Ermal Krasniki (Sparta Praga / 2 milioane de euro), Alexandru Albu(contract încheiat), Dragoș Grigore (Buzău / gratis), Jakub Hromada (Slavia Praga / împrumut expirat), Cătălin Cîrjan (Arsenal / împrumut expirat), Iulian Cristea (FCU Cluj / gratis), Kevin Soni, Virgil Drăghia (contracte reziliate), Damjan Djokovic (contract reziliat), Ștefan Pănoiu (21 ani, încetare contract), Jayson Papeau (reziliere contract)
UTA
Antrenor – Mircea Rednic
Veniri – Cornel Râpă (foto, KS Cracovia / liber de contract), B. Van Durmen (FCU Craiova / liber de contract), Andrei Dumiter (Voluntari / liber de contract), Luca Innocenti (Mobilieri Ponsacco / liber de contract), Robert Popa (FCU Craiova / împrumutat pentru un sezon), Loai Halaf (Maccabi Bnei Reineh / liber de contract), Loai Halaf (liber de contract), Dejan Iliev (portar, liber de contract), Kouya Mabea (25 ani, fundaș stânga, Coasta de Fildeș, liber de contract), Jordan Attah Kadiri (24 ani, atacant, Nigeria, liber de contract), Alex Câmpanu (23 ani, împrumutat pe un sezon de la Universitatea Craiova), Valentin Costache ( foto, 25 ani, liber de contract, ex – Apollon Limassol), Valentin Borcea (ex – Dinamo), Raoul Cristea (ex – Concordia Chiajna), Lamine Ghezali (25 ani, mijlocaș, liber de contract), Denis Hrezdac (revenire împrumut Corvinul), Daniel Zsori (23 ani, ex- MTK Budapesta)
Reveniri după împrumuturi – Adrian Petre (CS Tunari), Alexandru Roșca (CSC Șelimbăr), Denis Hrezdac (Corvinul), Bruce Nortey, Fabiano Cibi, Răzvan Ristin, Ahmet Ekmekci (Dumbrăvița), Fred Nii Nortey, Masiru Abdullahi, David Avalumun, Samir Borcea (Pecica), Joseph Godwin, Emmanuel Dogbey, Blessing Boateng, Solabi Oyewole (Minerul Ocna Dej), Ionuț Anișorac, Claudiu Negoescu (Chindia), Cristian Maxim (CS Mediaș 2022), Paul Mercioiu (CS Socodor), Agha Obinna, Mario Andrieș (Șoimii Lipova), Marco Bota (Olimpia Satu Mare), Rareș Bârlădeanu (Unirea Ungheni), Darius Sfârlea (CS Oșorhei), Hunor Sarkozi (ACS Tg. Mureș), Loai Halaf (reziliere contract)
Plecări -Florin Iacob (Corvinul / liber de contract), Rareș Pop (FC Rapid 1923 / 700.000 de euro), Alexandru Roșca (Șelimbăr / 20.000 de euro), Tiberiu Căpușă (Hermannstadt / liber de contract), Marcelo Freitas (Sepsi OSK / liber de contract), Ariel Lopez (FC Buzău / liber de contract), Vlad Morar (CFC Argeș / liber de contract), Alexandru Tudorie (contract încheiat), Claudiu Micovschi, Cătălin Vulturar (FC Rapid 1923 / împrumut încheiat), Andrei David (21 ani ani – reziliere contract), Diogo Rodrigues (reziliere contract).
OȚELUL GALAȚI
Antrenor – Dorinel Munteanu
Veniri – Stipe Juric (LKS Lodz), Neluț Roșu (Dinamo), Cristian Chira (CFR Cluj / liber de contract), Iustin Popescu (Chindia / liber de contract), Vasilije Djuric (foto, Radnicki 1923), Maksym Kovalov (Pirin, Bulgaria, liber de contract), Albert Hofman (U Cluj, împrumutat pentru un sezon), Nikola Stevanovic (25 ani, 1,90 metri, ex Napredak), Valerio Gallo (19 ani, ex-Gloria Bistrița). David Maftei (19 ani, Farul, împrumut un sezon), Josip Tomasevic (30 ani), ultima dată la Hapoel Hadera (Israel), Luca Andronache (21 ani, ex- Farul), Maxim Cojocaru (26 ani, ex- Chindia, liber de contract), Victor Bogaciuc (24 de ani, ex- Chindia, liber de contract), Samy Bourard (28 ani, belgian, liber de contract), Martin Yves Angha-Lötsche (30 ani, liber de contract)
Reveniri după împrumuturi – Alin Nica, Ștefan Farcaș (Unirea Braniștea)
Plecări – Eduard Pap (FC Botoșani / gratis), Costin Ghiocel (CFC Argeș / gratis), George Cîrjan, Pablo Gaitan, Claudio Mocanu, Dragan Lovric, Dan Panait, Relu Stoian, Anes Rusevic, Vasile Jardan (contracte încheiate), Joao Lameira (Baltika Kaliningrad / împrumut expirat), Ștefan Bodișteanu (FCV Farul / împrumut expirat), Răzvan Tănasă (FCV Farul / împrumut expirat), Relu Stoian (portar, Universitatea Craiova)
FC HERMANNSTADT
Antrenor – Marius Măldărășanu
Veniri – Cătălin Căbuz (CFR Cluj / 50.000 de euro), Vahid Selimovic (foto, Zeljeznicar Sarajevo/ liber de contract), Mateus Castro (???) (FBC Gravina), Tiberiu Căpușă (UTA Arad / liber de contract), Antoni Ivanov (Lokomotiv Sofia / liber de contract), Alessandro Murgia (împrumut SPAL/ Italia), Ronaldo Deaconu (foto, Farul, liber de contract), Aurelian Chițu (foto, atacant, contract pe 2 sezoane), Tiago Gocalves (23 ani, ex-Belenenses), Jovan Markovic (împrumutat de la Universitatea Craiova), Kalifa Kujabi (liber de contract, ex- CFR Cluj)), Robert Popescu (21 ani, mijlocaș, FC Voluntari), Sergiu Buș (liber de contract), Răzvan Călugăr (18 ani, fundaș stânga, liber de contract)
Reveniri după împrumuturi – Petrișor Petrescu (CFC Argeș), Alexandru Luca (CS Mediaș 2022), Saeed Issah (Metaloglobus), Vlăduț Popa (Metalurgistul Cugir), Călin Grecu (Voința Sibiu), Emanuel Baba (CSC Șelimbăr)
Plecări – Mihai Butean (Vojvodina Novi Sad / reziliere contract), Gabriel Iancu (FCV Farul / reziliere contract), Marius Antoche (Unirea Slobozia / liber de contract), Paolo Medina (Unirea Slobozia / liber de contract), Ruben Fonseca (reziliere contract), Raul Opruț (Kortrijk / împrumut expirat), Kablan N’Goma (contract reziliat), Mino Sota (contract încheiat), Daniel Paraschiv (transfer Real Ovideo, Spania)
FC UNIVERSITATEA CLUJ
Antrenor – Ioan Ovidiu Sabău
Veniri – Iulian Cristea (foto, Rapid / contract reziliat), Ovidiu Popescu (FCSB / liber de contract), Vadim Rață (FC Voluntari / liber de contract), Dorin Codrea (Concordia Chiajna / liber de contract), Radu Boboc (FC Voluntari / liber de contract), Mamadou Thiam, Adel Bettaieb (Poli Iași, liber de contract), Hidelberto Pereira (28 ani, extremă), Ștefan Andrei (22 ani, Sănătatea Cluj), Vladislav Blănuță (atacant, împrumut pentru un sezon de la FCU Craiova), Franck Tchassem (25 ani, ex- Unirea Focșani), Daniel Lasure (30 ani, fundaș stânga), Jasper van der Werff (25 ani, fundaș central, Elveția, contract pe un sezon + opțional încă unul), Denis Moldovan (19 ani, portar, liber de contract)
Reveniri după împrumuturi – Albert Hofman (Unirea Dej), Alin Văsălie (CS Mioveni), Matei Moraru (Ceahlăul), Tudor Vomir, Raul Nistor (Unirea Alba Iulia), Rareș Scocîlcă, David Molnar, Cosmin Meșter (SCM Zalău), Patrik Kis (ACS Tg. Mureș)
Plecări – Daniel Popa (FCSB / 300.000 de euro), Alexandru Cîmpanu (CSU Craiova / împrumut expirat), Ștefan Pănoiu (FC Rapid 1923 / împrumut expirat), Ante Roguljic (CSU Craiova / împrumut expirat), Kevin Doukoure (CFC Argeș / gratis), Plamen Iliev (Cherno More Varna / gratis), Marco Rus (Coventry City / împrumut expirat), Filip Ilie (Sport Team București / împrumut expirat), Andrei Pițian, Andrei Peteleu, Dragoș Tescan (contracte încheiate), Albert Hofman (Oțelul Galați, împrumut pentru un sezon), Federico Anselmo ? (întoarcere Argentina), Marco Fossati (final de contract), Raul Rotund (Comisia de Recurs, LIBER de CONTRACT – ÎNLĂTURĂ SUSPENDAREA DE 2 ANI!, transferat la Dinamo), Alin Chinteș („U” Cluj, împrumut la Unirea Ungheni), Valentin Gheorghe (reziliere contract), Thalisson Kelven (tranfser definitiv , achirare clauză reziliere, 350.000 euro, Antalyaspor), Matei Leonard Moraru (19 ani, împrumut FCU Craiova 1948)
FC PETROLUL PLOIEȘTI
Antrenor – Mehmet Topal
Veniri – Alexandru Mateiu (foto, CSU Craiova / gratis), Alexandru Tudorie (UTA, liber de contract), Ricardinho (FC Voluntari), Tidiane Keita (foto, Dunkerque, liber de contract), Alexandru Stănică (23 ani, Concordia Chiajna), Nana Akosah-Bempah (26 ani, atacant, liber de contract, ultima dată la Hapoel Acre – Israel), Denis Radu (21 ani, ex- Poli Timișoara, contract pe 3 sezoane), Bogdan – Nicolae Marian (19 ani, fundaș stânga), Herman Moussaki (25 ani, atacant)
Reveniri după împrumuturi – Alin Boțogan (Chindia), Mihnea Rădulescu (Gloria Buzău), Alexandru Sabău (CSM Reșița), Vlad Bogdan (Metaloglobus), Ioan Tolea, Aris Oprea, Sebastian Bălașa, Juan Pătrașcu (CS Blejoi), Raul Bucur (CSO Plopeni), Hasan Jakic (23 ani, 1,93 metri, ex- Pribram)
Plecări – Jair, Bart Meijers (contracte închiate), Denis Radu (SSU Poli Timișoara / împrumut expirat), Christian Irobiso (Al Ula / împrumut expirat), Takayuki Seto (reziliere contract), Garutti și Ișfanți-au reziliat contractele, Albin Berisha (vîndut la Hansa Rostock)
POLI IAȘI
Antrenor – Tony da Silva
Veniri – Tailson (Santos / liber de contract), Goncalo Teixeira (FC Lank, liber de contract), Liam Rowan Buss (Salernitana / liber de contract), Claudio Silva (Feirense, liber de contract), Guilherme Soares (Oliveirense, liber de contract) Luca Mihai (foto, CFR Cluj / împrumutat), David Atanaskoski (Partizani Tirana / liber de contract), Jesus Fernandez (foto, FC Voluntari, liber de contract), Valentin Gheorghe ( 27 ani, liber de contract, ex- Universitatea Cluj), Robert Miskovic (24 ani, croat, mijlocaș, foto, ex – Banik Ostrava), Matei Tănasă (19 ani, ex – Gloria Buzău), Florian Kemberi (29 ani, liber de contract), David Popa (17 ani, împrumtat pentru un sezon de la FCSB), Bilel Omrani (liber de contract)
Reveniri după împrumuturi – Christ Kouadio (Metaloglobus), Alex Militaru (Unirea Dej), Alexandru Core (Ceahlăul), Antonio Dumitru (CS Mediaș 2022), Denis Ciaun (Unirea Alba Iulia), Bogdan Istrătie (SSU Poli Timișoara), Dragoș Ungurenașu (Miroslava), Alexandru Azoiței (Aerostar Bacău), Carlos Jatoba (reziliere contract)
Plecări – Silviu Lung jr. (CSU Craiova / gratis), Sergiu Buș (Corvinul /contract expirat), Kevin Kabran, Marius Martac, Matija Katanec, Rachid Bouhenna (contracte încheiate), Ionuț Ailenei (Sporting Vaslui / împrumut expirat), Adel Bettaieb (Univeristatea Cluj)
FC BOTOȘANI
Antrenor – Liviu Ciobotariu
Veniri – Eduard Pap (foto, Oțelul / liber de contract), Adrian Chică-Roșa (revenit de la Gloria Buzău), MichaelPavlovic (fundaș, FC Koper, Slovenia), Chapi Moreno (26 ani, Belenenses, liber de contract), Ștefan Bodișteanu (Farul), Francisco Junior (32 ani, mijlocaș, ex- Sepsi, dat afară pentru alcool la volan), Alejandro Diez Salomon (28 ani, fundaș, ex- Ponferradina), Matricardi (30 ani, fundaș central), Ștefan Pănoiu (21 ani, winger, contract 2 ani), Giannis Anastis (33 ani, portar)
Reveniri după împrumuturi – Adi Chică-Roșă (FC Buzău), Narcis Ilaș (Lazio U17), Șerban Tomache (CSM Bacău), Sebastian Nechita (Viitorul Curița)
Plecări – Marius Cioiu (CSM Reșița), Radoslav Dimitrov (liber de contract), Francesco Margiotta (liber de contract), Reagy Ofosu (final de contract), Ioan Filip (final de contract), Andrei Ureche, Răzvan Ducan (Farul Constanța), Sekou Camara (reziliere contract), Victor Dican (23 ani, transfer la Farul)
DINAMO
Antrenor – Zeljko Kopic
Veniri – Cătălin Cîrjan ( Arsenal / liber de contract), Adrian Caragea (Sassuolo / liber de contract), Alexandru Roșca (Șelimbăr / 30.000 de euro), Cristian Licsandru (CS Tunari / liber de contract), Raul Rotund (Șelimbăr / liber de contract), Darius Gavrilă (promovat de la juniori), Răzvan Pașcalău(?) (Lecce / liber de contract), Rareș Burnete (?) (Lecce / gratis), Andrei Mărginean (?) (Ternana / gratis), Kennedy Boateng (foto, Austria Lustenau, liber de contract), Răzvan Pașcalău (Lecce), Raul Opruț (KV Kortrijk, împrumut un sezon), Raul Rotund (19 ani, contract 4 sezoane, liber de contract, ex- Universitatea Cluj), Maxime Sivis (26 ani, liber contract, ultima dată Guingamp), Alexandru Ionică (19 ani, Unirea Bascov – liga 3), Valentin Dumitrache (21 ani, atacant, ex- Farul) Alberto Soro Alvarez (25 ani, liber de contract).
foto – Zeljko Kopic și Raul Opruț
Reveniri după împrumuturi– Denis Oncescu (Concordia Chiajna), Andrei Florescu (Progresul Spartac), Cristian Ionescu (CS Blejoi), Alexandru Stoian (Unirea Alba Iulia)
Plecări – Neluț Roșu (Oțelul / gratis), Gabriel Moura, Goncalo Gregorio, Christian Ilic, Daniel Iglesias, Răzvan Began, Quentin Bena, Ricardo Grigore, Edgar Ie, Darko Velkovski (contracte încheiate), Domagoj Pavicic (Aris Salonic / împrumut expirat), Valentin Borcea (21 ani, reziliere contract), Deniz Giafer (liber de contract), Valentin Dumitrache (21 ani, împrumut CS Afumați), Costin Amzăr (împrumut Al Nasr – EAU)
UNIREA SLOBOZIA
Antrenor – Adrian Mihalcea
Veniri – Ariel Lopez ( foto, UTA Arad, liber de contract), Daniel Șerbănică (CS Mioveni / liber de contract), Marius Antoche (Hermannstadt / gratis), Paolo Medina (Hermannstadt / liber de contract), Filip Ilie (Sport Team București / împrumutat), Jordan Gele (FC Will / liber de contract), Cristi Bărbuț (Poli Timișoara / liber de contract), Stefan Krell (Ceahlăul / liber de contract), Ovidiu Perianu (FCSB / împrumutat), Sekou Camara (FC Botoșani, liber de contract), Adnan Aganovic (36 ani, liber de contract)
Veniri – Constantin Budescu, Dragoș Grigore (foto), Dorian Răilean (Dinamo / liber de contract), Grigore Turda (Voluntari / gratis), Tudor Călin (Șelimbăr / liber de contract), Dragoș Tescan (liber de contract), Sergiu Pîrvulescu (liber de contract), Cosmin Gladun ( FC Argeș – împrumutat pentru un sezon), Mouhamadou Keita (24 ani, mijlocaș, ex-Belenenses), Ricardo Manuel Pinho Matos (atacant), Cheick Traore (fundaș dreapta), Dario Canadija (30 ani, mijlocaș, liber de contract), Ion Gheorghe (24 de ani). Alexandru Stan (Rapid, 18 ani) și Alexandru Ișfan (Universitatea Craiova, 24 de ani). Ultimii doi au venit sub formă de împrumut. Mike Cestor (fundaș central, liber de contract), Dragoș Albu (împrumut de la FCU Craiova 1948), David Lazar (portar, împrumut Universitatea Craiova), Vitor Emanuel Araujo Ferreira (27 ani, liber decontract, mijlocaș)