La Buzău, Universitatea Craiova a pierdut primul meci din Cupa României – faza grupelor – în fața Metalul, nou-promovată în Liga 2, scor 0-1. Golul echipei buzoiene a fost marcat de Valentin Robu, în minutul 83.
După meci, Mihai Rotaru- patronul CSU Craiova- a declarat că nu-l va da afară pe antrenorul Costel Gâlcă, însă a dat de înțeles că așteaptă ca acesta să-și prezinte demisia.
”E mai puțin important dacă-l confirm eu sau nu. Ieri am avut o discuție cu el și i-am spus că este important să câștigăm Cupa. Nu este important ce jucători pune în teren, dar trebuie să câștigăm.
Era clar că nu aceasta este abordarea dacă vrem să câștigăm Cupa României, iar Costel a zis că-și asumă. Să-și asume, dar l-am întrebat ce facem dacă avem un eșec. Este o rușine, mie mi-e rușine de acest rezultat. OK, el își asumă, dar ce facem noi? Vedem în seara asta ce urmează, nu știu ce înseamnă că-și asumă.
Degeaba ține grupul unit dacă nu avem rezultate. Acestea nu sunt rezultate care pot să ne ducă în față. Nu avem orizonturi în acest moment, aici e problema. Poate să te bată Metalul Buzău sau altă echipă, dar când ai nouă astfel de rezultate legate, tu nu poți să mai faci ceva. Nu mai vorbesc că Ndong trebuia să ia roșu. Dacă era VAR, acolo era roșu.
El a făcut lista de transferuri, sunt jucători care pot să arate ceva. Oshima este un jucător bun, Mora, Pradella, dar sunt jucători care nu au ritm. Cicâldău vine după 45 de minute jucate, mă mir că a rezistat, iar Ndong nu a mai jucat de 6 luni.
Mergem înainte, vedem în momentul în care ia decizia. O luăm pas cu pas. Astăzi avem o problemă de imagine, de încredere, de ceea ce înseamnă identitatea noastră. Este mult prea fierbinte subiectul pentru a spune ceva mai mult, mai ales că pot regreta după. Întotdeauna sunt pregătit să iau cea mai bună decizie pentru binele Universității Craiova.
Este un antrenor extrem de muncitor și este un antrenor care este respectat de toți jucătorii. Nu este un antrenor coleric și toți jucătorii sunt alături de el. Este un antrenor profesionist. Nu este un antrenor care să dea în jucători, este mereu alături de ei. Respectă și impune respect”, a spus Mihai Rotaru, la Fotbal Club – Digi Sport.


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 50 de minute agoLiga 2 – Play-off – Etapa 3, sezon 2024-2025// Live – Steaua vs FC Voluntari 0-0
SE JOACĂ ACUM! Etapa a 3-a a play-off-ului Ligii 2 continuă cu partida dintre...
-
Din Voleu
/ 3 ore agoOficial// Dinamo, amendă uriașă încasată după derby-ul cu FCSB!/ Pe la casieria FRF vor trece și echipele din Cluj-Napoca, „U” Cluj și CFR!
Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal a amendat clubul Dinamo București cu...
-
Rugby
/ 6 ore agoNews Rugby – Liga Kaufland – Etapa 2// Dinamo a învins-o pe Steaua și Timișoara pe Rapid/ Scorul etapei a fost înregistrat la Cluj-Napoca!
Liga de Rugby Kaufland a programat în acest weekend etapa a doua, una dominată...
By Ultras24 -
Baschet
/ 7 ore agoNews Baschet// Azi, CSO Voluntari vs Newcastle Eagles, în finala ENBL!
CSO Voluntari a obținut calificarea pentru al doilea sezon consecutiv în finala ENBL, după...