
Plecarea lui Edi Iordănescu de la cârma primei reprezentative și refuzul lui Gică Hagi i-au determinat pe Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță să încerce și varianta Mircea Lucescu!
Potrivit FANATIK, Mircea Lucescu (79 ani) a dat de înțeles că ar fi dispus să revină la echipa națională după o pauză de 38 de ani.
„Este adevărat că am vorbit cu Stoichiță, am tot vorbit, cred că de vreo patru ori până acum. Ar fi fost bine să-l convingă pe Edi să rămână, dar…. Eu am fost mereu dispus să ajut. Voi stabili un record mondial. Nu cred să mai existe cineva care să se întoarcă după atâția ani la națională”, a declarat Mircea Lucescu, în exclusivitate pentru sursa citată.
Federația i-ar fi propus lui Mircea Lucescu un contract valabil doi ani, până la 81 ani, cu un salariu lunar de până în 30.000 de euro.
Mai există și Varianta B (n.red. potrivit prosport.ro): Mircea Lucescu – manager general peste toate echipele naționale (juniori, tineret, seniori) și Adrian Mutu – selecționer Naționala de seniori!


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Din Voleu
/ 3 ore agoAlexandru Chipciu, după victoria repurtată de „U” în Giulești, 2-0 cu Rapid: „Noi vrem să jucăm în Europa, clar!”
Pe Superbet Giulești, U Cluj a învins-o pe Rapid București, într-un meci din cadrul...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 7 ore agoSuperLiga// Rapid vs „U” Cluj 0-2>> Rezumat Video>> „Șepcile roșii” – victorii memorabile în fața echipelor „feroviare”!
„U” Cluj a început să se simtă tot mai confortabil în Giulești și, mai...
-
Din Voleu
/ 7 ore agoMăldărășanu, dispus să continue la Sibiu: „Dacă este să o luăm de la capăt, o vom lua de la capăt!
FC Hermannstadt a părăsit neînvinsă domeniul lui Gheorghe Hagi, 1-1 cu Farul, într-un meci...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 8 ore agoSuperLiga// Farul vs Hermannstadt 1-1>> Rezumat Video>> Remiza care menține suspansul
Farul și Hermannstadt au încheiat la egalitate, scor 1-1, într-o partidă din runda a...
Cele mai citite


