UTA a ajuns la București pentru meciul cu Rapid, programat sâmbătă, de la ora 21.00, în cadrul rundei a 16- a SuperLigii.
Înaintea plecării spre Capitală, Mircea Rednic a declarat la conferința de presă, de dinaintea meciului, că și-ar dori ca Micovschi și Rareș Pop să se reîntoarcă la Arad, pentru a reîmbrăca tricoul UTA-ei.
„Și Mico și Rareș sunt doi jucători buni, au jucat și au făcut-o bine la noi. Eu i-am folosit. Sunt puțin surprins de situația lor de acolo, dar antrenorul știe mai bine, concurența e mai mare.
Când un antrenor îți spune să nu te duci așa des la școală sau când îți spune că nu te va mai folosi… Rareș a reacționat foarte bine la meciul de Cupă. O să fie o întâlnire plăcută.
E mai greu ca Rareș să revină, că e cu facultatea, vedem ce își dorește, să stea acolo să își aștepte șansa sau își dorește vă vină undeva unde să joace.
Rareș Pop – Foto – UTA
La fel și Mico. El a jucat foarte bine la UTA, nu cred că o să fie problemă. Să vedem ce zice impresarul. Eu mi i-aș dori pe amândoi”, a afirmat Mircea Rednic, tehnicianul echipei arădene.
Marius Șumudică i-a răspuns lui Mircea Rednic, tot în cadrul unei conferințe de presă, dar tonul și cuvintele folosite nu au fost cele mai potrivite. În fine, a vorbit din Giulești!
„Am văzut că dânsul a făcut niște remarci la adresa lor. Ei sunt jucătorii Rapidului și vor rămâne aici. UTA să își ia gândul de la ei, vor rămâne aici.
Rareș Pop și Micovschi vor rămâne la Rapid cât e Șumudică aici. UTA să își ia gândul de la ei!”, a spus tehnicianul Rapidului.