Farul a învins-o pe FCU Craiova 1948 la limită, cu 1-0, prin golul marcat de Ronaldo Deaconu, în minutul 9. Succesul campioanei este umbrit de gafa centralului Andrei Moroiță, „excelent” secondat de Iulian Călin, arbitrul VAR.
În minutul 76, formația olteană a solicitat penalty. Dussaut, fundașul Farului, a pus talpa pe piciorul lui Compagnucci, într-un atac întârziat. Arbitrul Andrei Moroiță nu a dictat penalty. Jucătorii FCU au dat mingea în aut și i-au cerut acestuia o analiză din camera VAR, dar Iulian Călin nu le-a dat satisfacție și a menținut decizia colegului său de la centru.
Moroiță nu a fost chemat la monitorul VAR. Reluările nu le dau dreptate arbitrilor, ci jucătorilor olteni. A fost fault și… PENALTY!
La finalul partidei de la Ovidiu, Adrian Mititelu a declarat că în spatele acestor decizii s-ar afla Gabriel Bodescu, secretarul general adjunct al FRF, despre care spune că este responsabil pentru conducerea fotbalului românesc.
„Am vorbit cu jucătorii noștri, cu cei serioși, nu cei plângăcioși, acea fază e foarte clară de penalty și al doilea galben pentru jucătorul de la Constanța. Dacă era în careul nostru, în 5 secunde era pusă pe var. Nu e o surpriză pentru mine.
Acest Iulian Călin e omul de încredere al lui Bodescu. Bodescu conduce arbitrajul, el face, el drege, Vassaras acoperă doar, ca să fie pus unul care să fie înjurat și ei să aibă liniște.
Iulian Călin e membru PNL și va fi promovat pe lista UEFA de Bodescu!
Bodescu taie și spânzură, are probleme cu mine că n-am achiesat la ce a vrut el. O să vina momentul când o să vorbesc. El e cel mai important om din FRF, fotbalul românesc e condus de el. Burleanu e mai mult plecat, Bodescu face jocurile, arbitrajul e afacerea lui.
El are putere foarte mare în fotbalul românesc, a trimis o brigadă cu temă clară. Nu spun că cei de la Farul sunt implicați, ci e legat de noi, trebuie să pierdem cu orice preț. Nu-i acuz pe cei de la Constanța. Dar Hagi, fiind un nume foarte mare, ei vor să fie într-o relație bună cu el, să nu-l supere. Au îmbinat utilul cu plăcutul acum.
O să duc și eu dovezi la Comisii dacă mă cheamă și o să ajungem la DNA. Am probe, nu doar informații. Degeaba le duc acum, că n-au chef de ele, au treburi mai importante.
Bodescu are legături politice în ambele partide care conduc țara, intră în jocuri de culise, face afaceri la nivel mare. Controlează și Adunarea Generală, partidele controlează fotbalul românesc.
E Cosa Nostra (n.r – mafia siciliană), o variantă mai mică! Spun adevărul, chiar dacă pare o nebunie! Controlează sistemul”, a spus Adrian Mititelu, la Orange Sport, citat de GSP.


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 7 ore agoSuperLiga// CSU Craiova vs. FCSB 0-0>> Rezumat Video>> Cât ghinion pe Craiova, bară la ultima fază a meciului!
Universitatea Craiova și FCSB au încheiat la egalitate scor 0-0, într-o partidă din etapa...
By Silviu Coman -
Fotbal Intern
/ 8 ore agoSuperLiga// Unirea Slobozia vs. UTA 2-1>> Rezumat Video>> Slobozia nu capitulează!/ Meci slab făcut de arădenii lui Rednic
Unirea Slobozia a obținut un important succes în lupta pentru evitarea retrogradării, 2-0 contra...
-
Din Voleu
/ 10 ore agoNicoale Dică nu crede că jucătorii săi au pariat pe cotă 15, 2 solist AFC Câmpulung Muscel!
Nicolae Dică, tehnicianul Concordiei Chiajna, a reacționat după înfrângerea suferită în fața ultimei clasate...
-
Fotbal Intern
/ 12 ore agoNews Liga 2 – Etapa a 4-a play-off – sezon 2024-2025// Remiză în Harghita, între FK Csikszereda și ACSM Reșița – Rezumat Video>> Marți, FC Voluntari vs CFC Argeș/ Rezultate play off-out + clasamente!
FK Csikszereda și ACSM Reșița au terminat la egalitate, scor 1-1, partida tur din...
By Bogdan Badiu
Cele mai citite
