Astăzi, joi 22 august, Corvinul Hunedoara a primit o lovitură „moalele capului”, prin anularea dreptului de promovare în SuperLiga, la doar cinci zile după ce-l primise!
Patru cluburi (CFC Argeș, FCU Craiova 1948, FC Voluntari, FK Csikszereda) au contestat – în termenul de cinci zile stipulat în Avizul FRF – decizia FRF!
La emisiunea Fotbal Club – Digi Sport, Dan Bobouțanu, primarul din Hunedoara, le-a acuzat pe cele patru formații care au contestat decizia și a avut câteva cuvinte și pentru Adrian Mititelu, patronul FCU Craiova.
Mititelu a intervenit telefonic și i-a dat replica. Una memorabilă!
Mai mult, patronul FCU Craiova a spus că „există un dosar la DNA care vizează uzurparea de calități oficiale de către Burleanu și clica lui.”
”Noi nu am depus contestația în care să contestăm dreptul Corvinului de a promova. Am depus o contestație total atipică în raport cu ceilalți 3 membri. Noi contestăm mandatul lui Burleanu, mandatul lui Stângaciu (n.r. Adrian Stângaciu, jurist FRF) și al tuturor celor care decid. Noi avem vreo 15 acțiuni.
Îi dau dreptate domnului primar. În momentul în care cineva i-a propus să facă ceva în fotbal cu adevărat nu a sesizat DNA-ul și ne spune nouă după șase luni. Dacă era un om corect și luptător pentru adevăr trebuia atunci să anunțe presa și organele abilitate.
Domnul primar zice de șmecheria românească, dar dumnealui o promovează. E păcat. Nu poți să mergi în luna august și să faci o șmecherie românească care nu a ținut.
Foto – Mircea Lucescu și Dan Bobouțanu, primarul Hunedoarei
Domnule primar, cei patru au făcut un lucru foarte corect, au făcut un lucru ardelenesc și bine făcut. Dumneavoastră ați făcut o șmecherie românească de sudist și nu a ținut.
FRF știa că există această posibilitate să fie contestată. Ei dacă voiau, astăzi judecau contestația și luau o decizie.
Haideți să vă dea Adrian Mititelu bomba! Cine este în spatele acestui refuz, iar răspunsul este următorul. Există un dosar la DNA care vizează uzurparea de calități oficiale de către Burleanu și clica lui. O parte dintre ei au refuzat pentru că știau că au probleme cu legea pentru că știu că nu au mandat legal. Cel puțin o parte din membri vor să plece și au refuzat să judece. Stângaciu a făcut niște falsuri. Primul este că a spus că Corvinul este membru afiliat. Ei nu mai au ce să mai conteste, nu mai există nimic.
Adrian Mititelu / Foto: Captură Digi Sport
În acest moment, nu avem decât 20 de cluburi care sunt afiliate legal. În rest, celelalte echipe joacă în afara legii. Instanța trebuie să numească un administrator pentru a face demersuri. Burleanu nu are mandat legal, e 100% abuziv.
Eu de 15 ani le spun treaba asta, dar nu sunt băgat în seamă. Eu contest tot ce se poate, apelez la căile legale”, a spus Adrian Mititelu la Fotbal Club – Digi Sport.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 9 ore agoOficial – SuperLiga// „U” Cluj – lider și în topul asistențelor înregistrate în acest sezon/ Vezi cum arată clasamentul mediilor de asistență și cine sunt cei mai buni marcatori!
Universitatea Cluj – lider din etapa a 7-a Superligii României – ocupă și prima...
-
Fotbal Intern
/ 9 ore agoNews Liga 2// Ovidiu Burcă a fost prezentat oficial de FC Voluntari!
Ovidiu Burcă este începând de miercuri, 27 nooiembrie, noul antrenor principal al FC Voluntari,...
-
Fotbal Intern
/ 15 ore agoNews Liga 2// Ovidiu Burcă urmează să preia FC Voluntari/ Cinci demiteri la CSM Slatina!/ Etapa a 15-a este deschisă joi de meciul Ceahlăul vs CFC Argeș/ Programul rundei + clasamentul
Cutremur la CSM Slatina! Staff-ul tehnic și administrativ al divizionarei secunde a demisionat. Anunțul...
-
Fotbal Intern
/ 16 ore agoLiga 3 – Programul partidelor din cadrul rundei a 14-a, penultima din acest an/ Vezi clasamentele celor 10 Serii
Vineri și sâmbătă – 29 și 30 noiembrie – sunt programate partidele din cadrul etapei...