Din Voleu

Neluțu Sabău, după remiza cu Farul: „Era prea frumos să terminăm acest tur de campionat cu o victorie în fața suporterilor”/ Programul rundei a 16-a

Published on

Pe Cluj Arena, Universitatea Cluj și Farul au remizat, scor 1-1, ambele goluri fiind marcate în prima repriză. Clujenii au deschis scorul în minutul 4, prin Blănuță, iar Alibec a restabilit egalitatea în minutul 27.

După pauză, fiecare echipă și-a trecut în cont câte o ocazie mare de a înscrie, însă portarii Gertmonas și Buzbuchi și-au făcut datoria.

Echipa pregătită de Ioan Ovidiu Sabău a încheiat prima jumătate a sezonului regular pe prima poziție, cu 30 de puncte, în timp ce Farul, cu 17 puncte, ocupă provizoriu locul 12. 

La finalul partidei, Neluțu Sabău a ținut să declare, din nou, că principalul obiectiv al echipei este calificarea în play-off.

”N-aș vrea să spun  prea multe din ce m-a deranjat. Aș vrea să îi felicit pe jucători, pe cei care sprijină această echipă. Cu rezultatele pe care le-am înregistrat în acest tur de campionat nu ai cum să nu apreciezi munca acestor oameni. Sunt fericit. Felicitări. Am realizat 30 de puncte și echipa a arătat că are caracter.

Cu privire la acest joc, am început bine, am marcat. Nu am avut acea dinamică, nici răbdare, nu am ținut de minge. Au avut câteva momente bune de posesie. În repriza a doua cred că am meritat mai mult.

Sunt mulțumit, am întâlnit o echipă bine antrenată, Hagi are atât de multă experiență, are copii foarte talentați, dar astăzi am avut un plus de calitate ca joc.

Foarte mulți au fost surprinși, și pe noi ne-a surprins. Am făcut pașii potriviți pentru ca anul acesta să arătăm diferit.

I-am felicitat pe jucători, i-am văzut supărați. Era prea frumos să terminăm acest tur de campionat cu o victorie în fața suporterilor. Hai să fim fericiți de ce am realizat până în momentul de față.

Ca să te bați la titlu, trebuie să te califici în play-off și mai avem foarte multe meciuri de jucat. Trebuie să ne concentrăm pe play-off. Dacă ne calificăm în play-off și am mare încredere în acest grup că o putem face, atunci putem să vorbim de lupta la titlu.”, a afirmat Ioan Ovidiu Sabău.

ATENȚIE! MATERIALUL ESTE POSTAT EXCLUSIV pe ULTRAS24.ro și sub formă de LINK pe https://www.facebook.com/ultras24.ro/ S-a decis încetarea distribuirii materialelor ultras24.ro pe grupuri private!

Materialele pot fi însă preluate de către administratorii sau colaboratorii grupurilor!

PROGRAMUL și REZULTATELE ETAPEI a 15-a/ 1-4 noiembrie

Vineri, 1 noiembrie

Gloria Buzău – CFR 1907 Cluj 0-1 (0-0)/ Postolachi (67)

Sâmbătă, 2 noiembrie

Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Petrolul Ploiești 1-1 (0-1)/ Dumitrescu (89) – Tudorie (28)

Dinamo București – UTA Arad 1-0 (1-0)

Duminică, 3 noiembrie

Politehnica Iași – Oțelul Galați 2-1 (0-1)/ Tailson (71), Gheorghiță (74) – Maciel (3)

Universitatea Cluj – Farul Constanța  (1-1)/ Blănuță (4) – Alibec (27)

Ora 21.00 Universitatea Craiova – FCSB

Luni, 4 noiembrie

Ora 18.00 Unirea Slobozia – FC Botoșani

Ora 21.00 FC Rapid 1923 – FC Hermannstadt

PROGRAMUL Etapei a 16-a/ 8- 11 noiembrie

Vineri, 8 noiembrie

Ora 18.00 Oțelul Galați – FC Botoșani

Ora 21.00 Dinamo București – CFR 1907 Cluj

Sâmbătă, 9 noiembrie

Ora 13.30 Politehnica Iași – Sepsi OSK Sf. Gheorghe

Ora 18.15 Universitatea Craiova – FC Hermannstadt

Ora 21.00 FC Rapid 1923 – UTA Arad

Duminică, 10 noiembrie

Ora 16.00 Unirea Slobozia – Farul Constanța

Ora 21.00 Universitatea Cluj – FCSB

Luni, 11 noiembrie

Ora 18.00 Gloria Buzău – Petrolul Ploiești

Program partide restante:

Partida dintre Oțelul Galați și CFR 1907 Cluj, contând pentru etapa a 6-a se va desfășura pe 11 noiembrie, cu începere de la ora 21.00.

Meciul dintre FC Botoșani și FCSB, contând pentru etapa a 4-a, se va desfășura pe 21 noiembrie, cu începere de la ora 20.00.

SuperLiga// „U” Cluj vs Farul 1-1/ Rezumat Video/ „U” încheie turul pe primul loc, cu o remiză în fața Farului!

Popular Posts

Exit mobile version