Connect with us

Baschet

News Baschet – LNBM// Argeșul se impune la limită în fața Craiovei!/ CSM Oradea – 14 din 14!/ Rezultat șoc: U-BT vs. CS Vâlcea 97-100!

Liga Națională de Baschet Masculin a programat sâmbătă, 28 decembrie, cinci partide din cadrul etapei a 14-a, ultima din 2024.

UPDATE 2 – În ultima partidă a rundei a 14-a, la Pitești, Argeș Basketball a dispus de SCM U Craiova, scor 72-70. La partidă au asistat 2.450 de spectatori!

UPDATE 1 – Duminică, 29 decembrie, ora 20.00 – CSM Oradea s-a impus fără probleme, pe teren propriu, în fața SCM Timișoara, scor 75 la 59. Baschetbaliștii orădeni au încheiat anul cu 14 victorii din tot atâtea partide disputate în LNBM.

În penultima partidă a etapei, Dinamo București a pierdut în fața CSU Sibiu, scor 92-101.

Foto – facebook.com/CSM.Oradea

MATERIALUL INIȚIAL!

Surpriza sfârșitul de an a venit de la Cluj-Napoca, unde CS Vâlcea 1924, revelația sezonului, a învins-o pe U-BT, campioana en-titre, scor 100 la 97. În sfertul patru, adjudecat de baschetbaliștii vâlceni, s-au marcat 59 de puncte. Cornelius Hudson a marcat 34 de puncte pentru „lupii negri” din Zăvoi, record stagional în actuala ediție a LNBM!

La finalul partidei, Mihai Silvășan – tehnicianul echipei clujene – s-a arătat extrem de afectat de rezultatul final.

„Este o înfrângere foarte dureroasă, nu ne doream să încheiem anul așa. Probabil a fost cel mai bun an de când sunt eu la echipă și voiam să terminăm cu dreptul. Acesta este sportul, nu căutăm scuze și nu dăm vina pe nimeni. Singurul lucru pe care îl putem face este să rămânem uniți, să încercăm să ne ridicăm unii pe ceilalți, să rămânem concentrați și să nu cedăm. Urmează două meciuri extrem de importante în EuroCup, acolo unde echipa noastră arată extrem de diferit comparativ cu Liga Națională. Asta e cheia, să rămânem uniți și să ne ajutăm în aceste momente dificile, pentru a trece peste ele. Fără ajutorul și pozitivitatea fiecăruia, nu vom putea depăși acest moment. Cred că avem caractere puternice și vom trece cu bine peste acest hop. Nu putem folosi decât 6 străini în campionatul României, altfel ar fi arătat lucrurile cu Pat în teren și cu Hankins primind pașaport românesc. Sperăm că Hankins va primi pașaport curând, iar Pat va reveni undeva în februarie sau în martie, nu știm încă exact.

Nu putem juca cu mai mulți străini, toată lumea se întreabă de ce nu folosim mai mulți străini. De aceea a stat și DeShawn, pentru că nu are drept de joc. Mă repet, nu căutăm scuze, toate aceste lucruri fac viața din echipelor. Le cerem suporterilor să rămână alături de noi și să ne susțină în 3 ianuarie cu Hamburg. Ei arată total diferit față de meciul tur, au câțiva jucători noi. Avem mare nevoie de susținerea tuturor pentru a trece de acest hop, la fel și în meciul cu Ierusalim.

Ne vom odihni două zile și ne vom întoarce la antrenamente și vom munci să obținem victoriile de care avem nevoie. Îmi doresc ca în 2025 să rămânem sănătoși, să avem putere de muncă. Cred că lucrurile trebuie să ți le așterni singur, să muncești pentru a-ți face meseria cu succes. Dacă nu ești sănătos, nu poți reuși. Drept urmare, sper să rămânem sănătoși, să muncim în continuare pentru obiectivele noastr”, a declarat Silvășan, potrivit u-bt.basketball 

La malul mării, CSM Constanța și CSM Târgu Mureș au dus meciul în prelungiri, scor 94-94. În cele din urmă, oaspeții au izbutit să pună capăt seriei de cinci înfrângeri consecutive, impunându-se cu 117 la 114. Record de puncte înscrise în sfertul trei: 63!

În celelalte două partide disputate de la ora 18.00, Steaua a câștigat cu mari emoții la Ploiești, în timp ce CSO Voluntari s-a distrat cu CSM Galați.

Ziua s-a încheiat cu victoria Coronei Brașov pe terenul Rapidului, scor 79 la 67!

PROGRAMUL și REZULTATELE RUNDEI A 14-a:

Sâmbătă, 28 decembrie

CSM Constanța vs. CSM Târgu Mureș 94-94, 114-117, după prelungiri (20-21, 21-25, 31-32, 22-16, 20-23)/ Principalii marcatori: T. Stevenson 23 puncte, I. Philmore și J. Randell – fiecare cu 22 de puncte (CON) – A. Casale 27, G. Martinic 22, A. Jeremic 16 (TGM)

CSM Ploiești vs. Steaua București 83-85 (19-16, 23-24, 18-26, 23-19)/ Principalii marcatori: D. Stuckey 28 puncte, D. Laster 27, A. Matic 12 (PET) – T. Hicks 22, J. Gordon 21, J. Wiley 14 (STE)

U-BT Cluj-Napoca vs. CS Vâlcea 1924 97-100 (24-28, 22-21, 26-17, 25-34)/ Principalii marcatori: Z. Simpsons 25 puncte, A. Mokoka 22, M. Mejeris 15 (U-BT) – C. Hudson 34 (!), K. Gray 22, J. Penn 21 (VÂL)

CSO Voluntari vs. CSM Galați 116-88 (32-14, 24-30, 33-18, 27-26)/ Principalii marcatori: Edler-Davis 20 puncte, L. Sullivan 18, D. Ivory 16 (VOL) – A. Kuxhaussen 19, C. Lecesne 14 (GAL)

Rapid București vs. Corona Brașov 67-79 (13-14, 20-18, 13-17, 21-30)/ Principalii marcatori: C. Eugene 25 puncte, MM. Armus 21 (RAP) – M. Tutu 23 puncte, N. Jevtovic 18 (COR)

Duminică, 29 decembrie

CSM Oradea vs. SCM Timișoara 75-59 (22-12, 18-22, 12-10, 23-15)/ Principalii marcatori: Pridgett 17 puncte, K. Young 15 (ORA) – Vujosevic 13, Mirkovic 12 (TIM)

Dinamo București vs. CSU Sibiu 92-101 (26-23, 26-27, 24-29, 16-22)/ Principalii marcatori: A. Roberts 24 puncte, Chand Ancrum 16 (DIN) – Colak 21, Adamovic 19, Schizas (SIB)

Luni, 30 decembrie

FC Argeș Basketball vs. SCM U Craiova 72-70 (25-18, 15-19, 17-22, 15-11)/ Principalii marcatori: R. Djokovic și N. Music – ambii cu 14 puncte (ARG) – M. Sinik 18, A. Crowley 17 (CRA)

 

 

 

 

 

 

Advertisement

Ultimele Stiri

Cele mai citite

More in Baschet