
Federația Română de Baschet a decis să revină la un sistem clasic de desășurare al competiției, cu sezonul regulat în formay consacrat, după ce CS Agronomia București nu s-a înscris în LNBM, însă a fost cooptată CSM Ploiești, care, la finele sezonului trecut, a retrogradat!
Astfel, LNBM adună la start un număr de 16 echipe. Se va juca fiecare cu fiecare în dublă manșă, iar apoi primele opt formații clasate se vor califica pentru play-off-ul competiției.
Prima etapă este programată pe 20 septembrie și se va încheia pe 25 septembrie.
Partida dintre U-BT Cluj-Napoca și CSM Petrolul Ploiești a fost amânată, la solicitarea echipei campioane, care este angrenată și în noul sezon al EuroCup.
UPDATE – În ultimul meci al etapei, la Oradea, vicecampioana CSM s-a impus fără emoții în partida cu Steaua, scor 94-67.
Iată programul și rezultatele meciurilor din prima rundă a LNBM:
Vineri, 20 septembrie
- CSO Voluntari vs. CS Vâlcea 92-90 (19-29, 29-20, 20-19, 24-22)/ Principalii marcatori: Sullivan 23 puncte, Olah 20 (VOL) – K. Gray 27 puncte, R. Davis 19 (VÂL)
- CSM Constanța vs. CSM Galați 99-88 (24-25, 31-17, 12-18, 32-28)/ Principalii marcatori: Stevenson 20 puncte, Pratt 16, Baciu 15 (CON) – Morgan (32), Ciotlăuș 13 (GAL)
Sâmbătă, 21 septembrie
- SCM Timișoara vs. FC Argeș Basketball 72-81 (12-19-20, 22-19, 19-23)/ Principalii marcatori: Gajic 12 puncte, Vujosevic 12, Bilinovac 11, Taylor 11 (TIM) – Allen-Williams 18, Smith 16, Price 14 (ARG)
foto arhivă – Argeș Basketball
- SCM U Craiova vs. Rapid București 62-72 (22-21, 14-24, 16-12, 15-15)/ Principalii marcatori: Crowley 13 puncte, Brooks 10 (CRA) – Armus 24, Penn 14 (RAP)
- Dinamo București vs. CSM Târgu Mureș 87-84 (27-21, 23-22, 15-26, 22-15)/ Principalii marcatori: Grasu 19 puncte, Roberts 18 (DIN) – Santa (19), G. Gajovic 12 (TGM)
Luni, 23 septembrie
- BC CSU Sibiu vs. Corona Brașov 77-68 (31-13, 18-12, 10-16, 18-27)/ Principalii marcatori: Dragoste 16 puncte, Pipkins 14, Threatt 14 (CSU) – Jevtovic 16, A. Jones 14 (COR)
Foto/ facebook – BCCSUSibiu
Miercuri, 25 septembrie
- CSM Oradea vs. CSA Steaua București 94-67 (23-17, 16-19, 28-9, 27-22)/ Principalii marcatori: K. Richard 22 puncte, Tarolis 17, Petrilevicius 12 (ORA) – Mandache 13, Brown-Soare 10 (STE)


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 8 ore agoLiga 2 – Play-off – Etapa 3, sezon 2024-2025// ACSM Reșița vs CFC Argeș 0-1>> Rezumat Video/ „Vulturii” se îndreaptă spre SuperLiga!
Ultima partidă a etapei a 3-a a play-off-ului Ligii 2, rundă intermediară, s-a jucat...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 11 ore agoLiga 2 – Play-off – Etapa 3, sezon 2024-2025// Steaua vs FC Voluntari 3-2/ Rezumat Video – Meci teribil în Ghencea>> Steaua înscrie de trei ori după pauză și o lasă fără puncte pe Voluntari!
Etapa a 3-a a play-off-ului Ligii 2 a continuat cu partida dintre Steaua și...
-
Din Voleu
/ 12 ore agoOficial// Dinamo, amendă uriașă încasată după derby-ul cu FCSB!/ Pe la casieria FRF vor trece și echipele din Cluj-Napoca, „U” Cluj și CFR!
Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal a amendat clubul Dinamo București cu...
-
Rugby
/ 16 ore agoNews Rugby – Liga Kaufland – Etapa 2// Dinamo a învins-o pe Steaua și Timișoara pe Rapid/ Scorul etapei a fost înregistrat la Cluj-Napoca!
Liga de Rugby Kaufland a programat în acest weekend etapa a doua, una dominată...
By Ultras24
Cele mai citite
