Baschet

News Baschet// Rezumat Video// U-BT obține a 12-a victorie în BKT EuroCup

Published on

„U”-BT Cluj-Napoca, campioana en-titre a României, a învins cu emoții formația italiană Domiti Energia Trento, cu scorul de de 88-83 (28-18, 14-20, 24-22, 22-23), marți seara, pe teren propriu, în cadrul rundei a 16-a – grupa B – din BKT Euro Cup. 

Baschetbaliștii clujeni au trăit periculos finalul de partidă. „U” a condus cu 84-72, dar Trento s-a apropiat la doar un punct, 84-83, când mai erau 30 de secunde. Bryce Jonnes, cu două libere transformate, și Mareks Mejeris, aruncare de 2 puncte, i-au adus formației clujene cea de-a 12-a victorie în competiția europeană.

foto// ubtcluj

Cei mai buni marcatori ai formației clujene au fost Stipanovic: 16 puncte, Guzman 16, Mokoka 14, Bryce Jones 12.

În penultima etapă, pe 31 ianuarie, „U”-BT Cluj Napoca va juca în Spania, cu Gran Canaria, deținătoarea trofeului.

Mihai Silvășan, antrenor U-BT Cluj-Napoca, declarație după meci:

„Foarte bucuros pentru acest rezultat, ținând cont de condițiile date. Seeley a fost suspendat, iar Măciucă a fost într-o stare fizică nu foarte bună. A fost o decizie de ultim moment ca el să fie în roster la acest meci. El nu s-a antrenat și s-a simțit foarte rău, însă mă bucur că a arătat caracter și a vrut să fie pe teren. O victorie foarte bună pentru noi, care ne dă speranțe pentru ultimele două meciuri din grupă.

Încă mai avem șanse la locul 2, chiar și la locul 1, însă pentru locul 2 depinde absolut de noi. Dacă vom câștiga ultimele două meciuri, vom fi probabil pe 2. Cu această mentalitate vom merge la Gran Canaria și vom încerca să câștigăm acel meci, chiar dacă, evident, nu este o misiune ușoară să joci acolo și să câștigi acolo. Vom lupta să reușim acest lucru.

Cu siguranță, meciurile de pe teren propriu sunt mai ușoare pentru că avem al 6-lea jucător, care ne împinge de la spate. Ne mândrim cu acest lucru și acum, la finalul sezonului regulat, țin să le mulțumesc din suflet fanilor care au fost prezenți meci de meci și ne-au încurajat. Îi așteptăm, evident, avem mare nevoie de ei, și la meciul sau meciurile din playoff.

Cu siguranță, vom avea un meci acasă. Ne mândrim cu faptul că avem una din cele mai frumoase săli și cea mai mare medie de spectatori din EuroCup. Și azi au fost peste 8000 de spectatori la sală, un lucru care ne ajută pe noi, ca jucători, ca staff să evoluăm mai bine pe teren propriu. Dar cred eu că ajută și baschetul românesc și orașul Cluj-Napoca.”

REZUMAT VIDEO

Popular Posts

Exit mobile version