CSC Dumbrăvița a oficializat astăzi, 15 ianuarie, un transfer și o despărțire. Mijlocașul Alin Ignea (35 de ani), până ieri la CSC Peciu Nou, liderul Seriei 9 din Liga 3, a semnat un contract pănă la finalul sezonului cu divizionara „B”, iar fundașul Vlad Băluțoiu (19 ani) și-a reziliat contractul.
În cursul serii de marți, 14 ianuarie, CSC Dumbrăvița a anunțat plecarea mijlocașului Ahmet Ekmekci (20 ani), venit sub formă de împrumut de la UTA.
Tot din Banat ne parvine informația despărțirii jucătorului Gelu Velici de CSC Peciu Nou. Cele două părți au ajuns la un acord pentru încetarea colaborării.
Velici a avut 9 apariții în tricoul alb-verde, reușind să marcheze 2 goluri. Aceasta este a treia plecare din lotul CSC Peciu Nou, la care se adaugă și încetarea colaborării cu antrenorul Vlad Bura.
CSM Slatina și-a definitivat programul partidelor de verificare din această iarnă. Claudiu Niculescu le-a pregătit jucătorilor săi șase jocuri-test, în compania a două echipe din Liga 2, trei din Liga 3, iar unul în „familie”, în compania juniorilor de la U19.
Unirea Ungheni a încheiat anul pe locul 16 în Liga 2, cu 15 puncte acumulate în cele 16 partide. La reunirea lotului s-au prezentat următorii jucători: Robert Geantă, Paul Ganea, Mark Lupu – Kevin Ciubotariu, Alin Chinteș, Davide Blidărean, Abel Popa, Paul Coza, Daniel Pop, Cătălin Savin, Antonio Cruceru, Andrei Vînău, Cosmin Bîrnoi, Andrei Șerban, Ovidiu Horșia, Rare; Trif, Bogdan Vlad, Mădălin Popa și Raul Haiduc.
Urmează să se alăture lotului Ioan Barstan, care s-a aflat cu CFR Cluj în pregătiri (n.red. club de care aparține), Milos Zukanovic și Szilard Magyari.
Echipa mureșană va aefectua două cantonamente, primul pe plan local și al doilea în Antalia.
ACS Mediaș – Liga 3, Seria 7, locul 4, 25 de puncte după 15 runde – a perfectat primul transfer din această iarnă. Este vorba despre fundașul stânga Ionuț Nădoiu (21 ani), ultima dată la CS Mioveni. Nădoiu a mai jucat la Cetate Turnu Măgurele și FC Buzău.
FC Bacău, liderul Seriei 1 din Liga 3, a comunicat transferul extremei stângi Răzvan Gorovei (30 ani), cu prezențe în Liga 2 și SuperLiga. În trecut, Gorovei a îmbracat tricoul unor echipe precum Poli Iași, Universitatea Craiova și Oțelul Galați. Ultima dată a făcut parte din angrenajul CSM Focșani (Liga 2).
În această iarnă au părăsit FC Bacău portarul Teodor Câmpianu și mijlocașul Andrei Militaru.
Unirea Dej – Liga 3, Seria 7, locul 5, 19 puncte – a anunțat despărțirea de portarul Rareș Pop (25 ani), care venise la Dej în vara lui 2023, de la Oțelul Galați.
Echipa lui Adrian Falub s-a reunit luni, 13 ianuarie, iar astăzi a anunțat transferul sub formă de împrumut a mijlocașului Victor Kun (20 de ani), de la CFR Cluj.
Unirea Dej a programat și opt meciuri de verificare, cu SC Olimpia MCMXXI Satu Mare (22 ianuarie), Minaur Baia Mare (25 ianuarie), Dinamo Uriu (29 ianuarie), Viitorul Cluj (1 februarie), ACS Hebe Sângeorz-Băi (5 februarie), Vulturul Mintiu Gherlii (8 februarie), Sănătatea Cluj (15 februarie), CSM Sighetu Marmației (22 februarie).
CS Vulturii Fărcășești – Liga 3, Seria 8, locul 4, 22 de puncte – se va reuni pe data de 20 ianuarie, la baza sportivă din localitate. Staff-ul tehnic a stabilit un număr de șapte (7) partide de verificare, la trei dintre acestea stabilindu-se data și ora de disputare.
Pe lângă aceste partide, Vulturii Fărcășești vor mai disputa partide amicale cu CSM Tg-Jiu (L4), ACS Oltul Curtișoara (Liga 3 – Seria 4) și SCM Râmnicu Vâlcea (Liga 3 – liderul Seriei 8).
CSM Jiul Petroșani (Liga 3, Seria 8, locul 5, 20 de puncte) a comunicat sosirea la echipă a jucătorilor Gelu Velici (ex-CSC Peciu Nou), Gabriel Fulga (ex- SCM Zalău), ambii atacanți, și a fundașului Cosmin Dobre (ex- CS Sporting Roșiori).
Dunărea Giurgiu – Liga 3, Seria 4, locul 6, 21 de puncte – are programate șapte partide de verificare, din care 6 pe teren propriu.
Giurgiuvenii primesc vizita Dunării Găujani, CSL Ștefăneștii de Jos (Liga 3), SC Popesti-Leordeni (Liga 3), Dunărea Călărași (Liga 3), CSO Băicoi (Liga 3) și Speed Academy Pitești (Liga 3).
Fotbal Intern
Oficial// David Ankeye – prezentat oficial de Rapid!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 12 ore agoSuperLiga// Rapid vs. Poli Iași 2-1/ Rezumat Video/ Rapid câștigă cu emoții și urcă pe loc de play-off!/ Programul rundei a 23-a
Duel spectaculos pe Superbet Giulești, între Rapid București și Politehnica Iași, scor 2-1. Giuleștenii...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 14 ore agoOficial// David Ankeye – prezentat oficial de Rapid!
Rapid București l-a prezentat oficial pe David Ankeye (22 de ani), atacnt împrumutat de...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 15 ore agoSuperLiga// Farul vs. UTA 1-1/ Rezumat Video/ Remiza jucătorilor veniți de pe bancă!
La Ovidiu, în penultima partidă a rundei a 22-a din SuperLiga, Farul și UTA...
By Silviu Coman -
SUPERLIGA
/ 15 ore agoOficial// Sepsi s-a despărțit de Alimi, pentru 400.000 de euro
Sepsi Sf. Gheorghe a anunțat în cursul zilei de asstăzi, 20 ianuarie transferul jucătorului...