Nou-promovata AFC Câmpulung Muscel a anunțat că s-a despărțit de antrenorul Marius Bratu și directorul tehnic Marian Rada (64 de ani). În ultima etapă de campionat, a 12-a a eșalonului secund, echipa musceleană a pierdut, pe teren propriu, în fața CS Afumați, o altă nou-promovată, scor 1-2.
Potrivit cotidianului local evenimentulmuscelean, Nicolae Dică a a fost prezent la meciul dintre AFC Câmpulung Muscel cu CS Afumați și urmează să preia conducerea tehnică a echipei din Argeș. Acesta ar urma să-i antreneze inclusiv pe Gabriel Torje și Cristi Bălgrădean, recent transferat.
Nicolae Dică a început sezonul ca antrenor la CFC Argeș, însă a fost demis la finele etapei a 7-a, după remiza cu CS Mioveni, scor 1-1, și înlocuit cu Bogdan Andone. După 12 etape consumate din actuala ediție de campionat, echipa musceleană se află pe locul 20, cu 6 puncte acumulate.
Din această etapă a mai rămas de jucat partida FK Csikszereda vs CSM Slatina, programată pentru marți, 5 noiembrie, de la ora 17.00.