
CSC Șelimbăr și-a anunțat oficial noul antrenor principal. Acesta este Constantin Schumacher, care a reușit, în cele din urmă, să-și rezilieze pe cale amiabilă contractul cu CS Mioveni.
”Bine ai venit, Constantin Schumacher !
Noul antrenor principal al echipei noastre este fostul internațional, Constantin Schumacher!
“Mister” a semnat un contract valabil pe un an de zile cu posibilitatea de prelungire pentru încă un an.
Ca jucător, acesta a început fotbalul la Foresta Fălticeni și a îmbrăcat tricoul mai multor formații importante din România precum FC Argeș, Rapid București, Universitatea Craiova, Gloria Bistrița sau Ceahlăul Piatra Neamț. În străinătate a activat în cadrul a trei echipe, Chongqing Lifan (China), Volyn Lutsk ( Ucraina) și Anagennisi Giannitsa (Grecia).
Constantin Schumacher a reușit să câștige 4 trofee la nivel național: un titlu de campion, o Cupă a României și două Supercupe.
Prima aventură a sa ca antrenor a fost la Juventus București, urmând apoi cluburi precum CSM Râmnicu Vâlcea, Oțelul Galați, FC Argeș, Petrolul Ploiești, Rapid București, Vedița Colonești și CS Mioveni.
Succes, Mister !”, este comunicatul clubului sibian CSC Șelimbăr 1599.
Reunirea lotului a avut loc pe 24 iunie și conducerea clubului a perfectat un singur transfer. În schimb, de la echipă au plecat în această vară 12 fotbaliști.
De citit și:
News Liga 2// Schumacher – văzut tot mai des prin Sibiu. O va prelua pe CSC Șelimbăr!


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 2 ore agoLiga 2 – Play-off – Etapa 3, sezon 2024-2025// Live – ACSM Reșița vs CFC Argeș 0-1/ Yanis Pîrvu înscrie pentru piteșteni!
SE JOACĂ ACUM! Ultima partidă a etapei a 3-a a play-off-ului Ligii 2, rundă...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 4 ore agoLiga 2 – Play-off – Etapa 3, sezon 2024-2025// Steaua vs FC Voluntari 3-2/ Rezumat Video – Meci teribil în Ghencea>> Steaua înscrie de trei ori după pauză și o lasă fără puncte pe Voluntari!
Etapa a 3-a a play-off-ului Ligii 2 a continuat cu partida dintre Steaua și...
-
Din Voleu
/ 6 ore agoOficial// Dinamo, amendă uriașă încasată după derby-ul cu FCSB!/ Pe la casieria FRF vor trece și echipele din Cluj-Napoca, „U” Cluj și CFR!
Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal a amendat clubul Dinamo București cu...
-
Rugby
/ 10 ore agoNews Rugby – Liga Kaufland – Etapa 2// Dinamo a învins-o pe Steaua și Timișoara pe Rapid/ Scorul etapei a fost înregistrat la Cluj-Napoca!
Liga de Rugby Kaufland a programat în acest weekend etapa a doua, una dominată...
By Ultras24