
Partida SR Municipal Brașov – AFC Odorheiu Secuiesc, scor 0-1, etapa a 4-a din play-off-ul Seria a 6-a din Liga 3, s-a terminat cu invadarea tereneului și violențe asupra jucătorilor echipei oaspete.
La finalul meciului disputat pe stadionul Tineretului au avut loc mai multe incidente, inclusiv lovirea unui jucător de la Odorheiu Secuiesc.
Potrivit Liga2.ro, spectatorii brașoveni au acuzat arbitrajul lui Adrian Diaconu (București), iar pe teren au pătruns și un grup de aproximativ 20 de suporteri. A fost nevoie de intervenția forțelor de ordine pentru calmarea situației.
Cenk Firat, unul dintre finanțatorii clubului SR Brașov, dar și unul dintre spectatorii care au pătruns pe suprafața de joc au fost sancționați contravențional.
Raportul de joc întocmit de arbitrul Adrian Diaconu a fost publicat de liga2.ro. Observator de joc din partea FRF a fost Nicolae Nuță (Ploiești).
”1. După fluierul final a pătruns pe teren un spectator venind de la tribuna oficială și s-a îndreptat către jucătorii echipei adverse. Acesta a lovit cu brutalitate, cu pumnul, un jucător al echipei adverse. Au intervenit oamenii de ordine și l-au evacuat.
2. După acest eveniment, aproximativ 20 de suporteri ai echipei gazdă au pătruns în incinta terenului de joc alegând într-un mod agresiv spre jucătorii echipei oaspete. Aceștia (n.r. – jucătorii echipei AFC Odorheiu Secuiesc) au fugit de frică la vestiare. Au intervenit Jandarmeria și oameni de ordine pentru a restabili ordinea.
Foto: (clic pe imagine) Instagram @ultra.romania
3. Din galeria echipei gazdă, după fluierul de final, s-a scandat «m..e Ungaria» în mod repetatat”, a scris arbitrul în raportul de joc.
Cazul va ajunge pe masa Comisiei de Disciplină și Etică a FRF.
SERIA 6
Play-Off – Meciurile Etapei 4
12 aprilie, ora 17.00/ CSO Plopeni – CSO Băicoi 0-1/ F. Sandu (77)
12 aprilie, ora 17.00/ SR Brașov – AFC Odorheiu Secuiesc 0-1/ Gyorgyi (41)
CLASAMENT – Etapa 4
1. | CSO Băicoi | 4 | 3 | 1 | 0 | 4-1 | 3 | 47 |
2. | AFC Odorheiu Secuiesc | 4 | 3 | 0 | 1 | 5-1 | 4 | 46 |
3. | ACS SR Municipal Braşov | 4 | 0 | 2 | 2 | 2-4 | -2 | 39 |
4. | CSO Plopeni | 4 | 0 | 1 | 3 | 1-6 | -5 | 32 |
În etapa 5, SR Brașov joacă tot acasă, contra CSO Plopeni, iar AFC Odorheiu Secuiesc primește vizita liderului CSO Băicoi. Partidele au loc vineri, de la ora 17:00.


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 14 ore agoCât de gravă este accidentarea lui Yanis Pîrvu (18 ani, CFC Argeș)/ Bogdan Andone și clubul vin cu vești bune!
În minutul 41 al partidei FC Voluntari vs CFC Argeș, scor 0-0, din etapa...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 16 ore agoNews Liga 2 – Etapa a 4-a play-off – sezon 2024-2025// Remiză „barbară” între Voluntari și Argeș/ Video – Yanis Pîrvu, accidentat grav de Popadiuc!/ Programul etapei 5 din play-off și 4 din play-out!
În ultima partidă din etapa a 4-a a play-off-ului Ligii 2 Casa Pariurilor, ediția...
-
Fotbal Intern
/ 23 de ore agoLPF – Purtătorul „gecii fake Burberry” – antrenorul rundei 4 play off-out din SperLiga, ediția 2024-2025/ Vezi echipa etapei!
Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece. Iată...
By Ultras24 -
Echipe Nationale
/ 24 de ore agoBreaking News>> România U19 și-a aflat adversarii la Campionatul European din această vară, găzduit de țara noastră!/ Prezentarea echipelor participante!
Marți, 15 aprilie, de la ora 12:00, la Casa Fotbalului a avut loc tragerea...
By Ultras24
Cele mai citite


