Fotbal Intern

News Liga 3// Ionuț Badea – noul director tehnic al Academiei de Fotbal CS Dinamo (Liga 3)

Published on

CS Dinamo București (Liga 3) a anunțat numirea lui Ionuț Badea în funcția de director tehnic al Acadmiei de Fotbal din cadrul clubului.

Anunțul a fost făcut astăzi, 30 septembrie, de Ionel Dănciulescu – managerul coordonator al CS Dinamo București.

”Fost jucător dinamovist în două perioade, 2000-2001 și 2003-2005, Ionuț Badea este licențiat UEFA Pro, a pregătit 8 echipe de club în carieră și a fost antrenorul secund al primei reprezentative a României, între 2014 și 2017. 

Venirea lui Ionuț Badea confirmă faptul că în Ștefan cel Mare, 7-9, se fac pași importanți pentru viitorul Academiei, iar fostele glorii se adună la CS Dinamo pentru a-i învăța pe cei mici ce înseamnă acest club pentru fotbalul românesc”, se menționează în comunicatul Academiei de Fotbal CS Dinamo, pe pagina oficială de Facebook.

Ionuț Badea va împlini 49 de ani peste două săptămâni, pe 14 octombrie.

48 de meciuri a jucat Ionuț Badea pentru Dinamo în prima ligă. Cu echipa din Ștefan cel Mare a câștigat titlul de campion în 2004 și de trei ori Cupa României, 2001, 2004 și 2005. Dacia Pitești, Aro Câmpulung, Dinamo, FC Brașov, Oțelul Galați, FC Vaslui și FC Argeș sunt echipele la care a evoluat Ionuț Badea.

8 echipe de club a pregătit Ionuț Badea în cariera de antrenor: FC Argeș (două mandate), Internațional Curtea de Argeș, Pandurii Tg. Jiu, Universitatea Cluj, Oțelul Galați, Concordia Chiajna, Astra Giurgiu și UTA.

28 de meciuri a adunat Ionuț Badea, ca antrenor secund, pe banca tehnică a echipei naționale a României: 18 cu selecționerul Anghel Iordănescu și 10 cu regretatul Christoph Daum.

 

 

Popular Posts

Exit mobile version