News Liga2& Liga 3// Al 9-lea transfer rezolvat de AFC Muscelul!/ FC Voluntari a pierdut amicalul jucat azi în Antalia/ Șase goluri în meciul disputat de Slatina/ Vezi și rezultatele altor partide de verificare
FC Voluntari a pierdut partida de verificare disputată astăzi, 31 ianuarie, în cantonamentul din Antalia, contra echipei lituaniene FK Liepaja, scor 0-3.
Rezultatul final apare pe Flashscore, dar pe pagina de Facebook a clubului ilfovean, adversarul anunțat era Ruch Chorzow.
CSM Slatina a susținut, vineri, un joc de pregătire, pe terenul de antrenament din cadrul Complexului Sportiv „1 Mai”, în compania formației Vedița Colonești (Liga 3).
Fotbaliștii pregătiți de Claudiu Niculescu s-au impus cu scoorul de 5-1 (2-0), prin golurile marcate de Kayondo, Rodrigo, Trică, Pacionel și autogol. Pentru Vedița Colonești a marcat Popa.
CSM Slatina (a doua repriză): Răcăşan, Mitran, Sima, Burnea, Riza, Moisie, Emilian Pacionel, Andreas Mihaiu, Năstăsie, H. Rodrigo, Trică. A mai jucat: Şerban
AFC Muscelul Câmpulung a anunțat perfectarea celui de-al nouălea transfer din această iarnă. Atacantul senegalez El Hadji Ndiaga Diop (23 de ani) a semnat o înțelegere valabilă până la finalul sezonului cu echipa musceleană, cu drept de prelungire în eventualitatea în care AFC Muscelul rămâne în Liga 2 și în sezonul viitor.
Clubul de la poalele Mateiașului i-a mai adus în această iarnă pe olandezul Dabney dos Santos(28 ani – mijlocaș ofensiv – ex AS Trencin), Rafael Munteanu(18 ani – portar – ex Steaua București), Raul Nistor(20 ani – mijlocaș dreapta – ex unirea Alba Iulia), Darius Nistor (20 ani – fundaș dreapta – ex unirea Alba Iulia), francezul Jean- Philippe Celestin(22 ani – fundaș central – ex US Granville), Alexandru Răuță(32 ani – mijlocaș defensiv – ex CS Mioveni), Valentin Coșereanu (33 ani – mijlocaș – ex CS Mioveni) și Sorin Bustea (30 ani – mijlocaș – ex CS Mioveni).
ALTE MECIURI AMICALE
ACS C.I.L Blaj vs. Sănătatea Cluj 0-3/ Partida s-a disputat la Blaj, pe terenul din parcul „Avram Iancu.”
ARO Câmpulung Muscel vs. CS Blejoi 2-1 (1-0)/ Au marcat: Claudiu Pleșa (penalty), George Mormolea – Ionuț Dima