News Liga2& Liga3// Băiatul lui Dică – OUT de la CFC Argeș/ Marius Lupu – de la Corvinul în SuperLigă!/ Slatina și Ungheni se reunesc pe 13 ianaurie/ Șelimbăr și-a luat portar de la Unirea Alba Iulia
CSM Slatina se va reuni luni, 13 ianuarie 2025, iar primele două zile sunt rezervate vizitelor medicale obligatorii.
În perioada 20-31 ianuarie, fotbaliștii slătineni vor efectua un cantonament pe plan local, programul partidelor amicale urmând a fi comunicat în următoarele zile.
”CSM Slatina dă startul pregătirilor pe 13 ianuarie
Reunirea lotului sub comanda lui Claudiu Niculescu este programată pe data de 13 ianuarie, iar primele două zile sunt rezervate controlului medical periodic. Astfel, pe 13-14 ianuarie, la Policlinica Sportivă Craiova, este programată vizita medicală.
Cantonamentul în această iarnă va fi efectuat pe plan local, în perioada 20-31 ianuarie. Programul complet al meciurilor de pregătire pe care echipa noastră le va susţine, în această iarnă, va fi anunţat în zilele următoare.
Liga a II-a se va relua pe 22 februarie. În ultimele partide din cadrul sezonului regulat, echipa noastră va întâlni Chindia Târgovişte (acasă), CSC Şelimbăr (deplasare), Unirea Ungheni (acasă), CS Afumaţi (deplasare)”, este comunicatul celor de la CSM Slatina.
CSC Șelimbărle-a reziliat contractele jucătorilor Salvatore Marrone și Tudor Butucel și a anunțat și primul transfer al iernii. Este vorba despre portarul Dennis Berța, de la CSM Unirea Alba Iulia (Liga 3, Seria 7, locul 2). Anunțul transferului a fost făcut de clubul albaiulian.
”Mulțumim, Dennis Berța!
CSM Unirea Alba Iulia anunță despărțirea de portarul echipei noastre Dennis Berța. Acesta va face pasul spre Liga a II-a, la CSC 1599 Șelimbăr.
Dennis Berța este născut pe 9 noiembrie 2006 și a sosit pe Cetate în vara lui 2024, în tricoul echipei noastre acesta a bifat 113 minute în tricoul echipei noasre, toate fiind adunate în Cupa României.
Mult succes, Dennis Berța!”, a comunicat clubul Unirea Alba Iulia.
CFC Argeș sună adunarea abia pe 20 ianuarie. Echipa pregătită Bogdan Andone și Marius Suller (antrenor secund) va efectua un stagiu de pregătire în Antalya, din data de 25 ianuarie și până în 7 februarie.
Până atunci, conducerea clubului piteștean a anunțat despărțirea de Marco Dică (19 ani), băiatul lui Nicolae Dică.
Juniorul Dică s-a mutat în vestiarul AFC Câmpulung Muscel, alături de care a început pregătirile chiar de astăzi, 8 ianuarie.
Juniorul Dică s-a mutat în vestiarul AFC Câmpulung Muscel, alături de care a început pregătirile chiar de astăzi, 8 ianuarie.
Unirea Unghenise va reuni săptămâna viitoare, pe 13 ianuarie. Până la plecarea în Antalya, programată pentru primele zile ale lunii februarie, echipa din Ungheni intenționează să susțină patru partide de verificare, cu adversari din zonă.
După ultimul meci de campionat, de la Unirea Ungheni au plecat Victoraș Astafei (ACS Tg, Mureș , Liga 3, Seria 7), Onni Tiihonen (AC Oulu/ Finlanda) și Yvan Ndiesse.
Potrivit impresarului Decebal Gheară, Marius Lupu a semnat un contract valabil pe un sezon și jumătate cu Unirea Slobozia, ocupanta locului 13 în SuperLigă.
Jucătorul va ajunge mâine în Antalya, unde se va alătura lotului condus de Adrian Mihalcea.
350.000 de euro este cota de piață a lui Marius Lupu, potrivit Transfermarkt.ro.