CSM Reșița și CSM Deva (Liga 3, Seria 7) s-au întâlnit sâmbătă, 27 ianuarie, pe terenul sintetic din cadrul Complexului Sportiv Mircea Chivu. Gazdele s-a impus cu 4-0, scorul pauzei fiind stabilit de Medion Ndiaye. În repriza a doua, reșițenii au mai punctat de trei ori, prin Gabriel Gomboș, Elton da Silva, transferat în această iarnă, și juniorul Ianis Doană.
CSM Reșița, prima repriză:Mereu – Lobonț, Erico da Silva, Al. Sabău, Chera, Lascu, Napoleone, Dolghi, Al. Negru, D. Fărăgău, Ndiaye CSM Reșița, a doua repriză:M. Contra (Ct. Căpățână), Ghinea, Elton da Silva, Cega, Rob. Burlacu, Domil, Fr. Cristea, Tarna (Mensah), Gomboș, Doană, Pop.
Erik Lincar l-a învins fără drept de apel pe Eugen Trică. Sâmbătă, Concordia Chiajna, la primul joc de pregătire din acest an, a dispus de CSM Alexandria cu scorul de 5-1 (3-1).
Golurile Concordiei au fost marcate de Dorin Codrea, Cătălin Hlistei, Laurențiu Corbu, Giovani Ghimfuș și Constantin Dima, în timp ce golul de onoare al oaspețiilor a fost înscris din penalty, în prima repriză de Gabriel Dodoi.
Concordia Chiajna, prima repriză:Oncescu – Corbu, Stănică, Gerson, D. Ispas, D. Codrea, Gogescu, Hlistei, R. Moise, Torje, Ad. Bălan. Concordia Chiajna, a doua repriză:Dincă – C-tin. Dima, R. Lazăr, D. Stan, Ad. Iancu, Dumbravă, Vrdoliak, Cl. Dragu, Cocoș, Burcea, Ghimfuș (Rz. Lungu).
Printr-un comunicat, conducerea Concordiei a informat și care sunt noutățile din lotul pregătit de Lincar.
”În tricoul vulturilor verzi au debutat Denis Dincă (portar, 19 ani- venit de la CSM Slatina), Constantin Dima (fundaș central, 24 ani – venit de la Metaloglobus București), Claudiu Dragu (atacant, 31 ani – venit de la CSM Slatina), Cristian Gogescu (mijlocas, defensiv 18 ani – venit de la FCSB), Mario Vrdoliak (mijlocas defensiv, 30 ani – venit de la Brera Strumica – Liga 1 Macedonia) și Daniel Stan (fundaș central, 24 ani – venit în probe de la FC Bihor Oradea)”, a informat Concordia.
Unirea Dej își dispută partidele de verificare de pe teren propriu la Cluj-Napoca, pe unul dintre terenuril Bazei Sportive „Unirea”, din cartierul Mănăștur. Sâmbătă, divizionara secundă a întâlnit FC Bihor Oradea, liderul Seriei a 8-a a Ligii 3, pe care a învins-o cu scorul de 2-1, după ce la pauză a avut 1-0.
Golurile Unirii Dej au fost marcate de Alexandru Dulca (27, 69 – penalty), iar pentru bihoreni a punctat Ciocan.
Unirea Dej:R. Pop – Pruteanu, Kereki (cpt.), D. Pop, Tud. Telcean, Al. Șuteu, Chira, Al. Militaru, Al. Dulca, Golda, Blaj. În a doua repriză au mai evoluat: Roș, Vic. Stancovici, Ad. Pop, Aur. Ciuciulete, Bîrnoi, Fulga și Călugăr. Au rămas neutilizați: Urian – Hofman, Vl. Stancovici și Zanc.
FC Bihor:R. Bob – T. Paublusztig, Gîsă, Ioviță, Al. Stoian – V. Calugher, G. Cherman – Gunie, Vînau, Chitaș – M. Hosu (Sg. Jurj 30′). În repriza secundă au evoluat: Pînzariu – C. Jurj, Bactăr, Farcaș, Gagyi (Al. Sorian 73′) – Bg .Vasile, I. Tănase – Ciocan, Moga, I. Ban – Sg. Jurj (Tincău 60′).