Rugby

News Rugby// Francezul David Gérard este noul antrenor principal al Stejarilor

Published on

Naționala de rugby a României va avea de la începutul anului 2024 un nou antrenor principal, pe francezul David Gérard. În vârstă de 46 de ani, acesta a fost antrenorul pachetului de înaintare al echipei Portugaliei la Cupa Mondială de Rugby din Franța din această toamnă, colaborarea cu Os Lobos începând încă din ediția 2023 a Rugby Europe Championship.

David Gérard îl înlocuiește pe Eugen Apjok, care a fost antrenorul Stejarilor în acest an competițional. Contractele staff-ului tehnic al echipei naționale erau valabile până la finalul acestui an, iar în urma neîndeplinirii obiectivelor de performanță stabilite de comun acord, acestea nu au mai fost prelungite.

“Este o onoare să antrenez o echipă națională. Este parte a evoluției și dezvoltării mele, iar după o participare foarte bună cu Portugalia la Cupa Mondială aveam nevoie de ceva diferit.  Iar acum, fiind numit antrenorul echipei României, aceasta este o mare provocare. Avem lucruri de demonstrat și vom munci din greu pentru asta. În fiecare an trebuie să avem obiective diferite, dar principalul obiectiv este să calificăm echipa pentru Cupa Mondială din Australia.

Pentru acest lucru trebuie să câștigăm meciuri în următorii 2, 3 ani. Avem mult de lucru, este un drum lung, dar cred în abilitățile antrenorilor și jucătorilor pe care îi avem în a ne construi viitorul. Trebuie să readucem rugbyul românesc în locul în care s-a aflat și să concurăm cu cele mai bune echipe din Europa și din lume.”, a declarat David Gérard.

Naționala de rugby a României va participa în 2024 la Rugby Europe Championship, unde se află în Grupa B, alături de Portugalia, Belgia și Polonia.  Stejarii vor debuta în deplasare, pe 3 februarie, cu Polonia, după care vor avea două meciuri pe teren propriu, cu Belgia, pe 10 februarie și cu Portugalia, pe 17 februarie. După partidele din grupă vor urma meciurile de clasament. În Grupa A se află Georgia, Spania, Germania și Țările de Jos.

În ediția trecută a competiției, România a ocupat locul 3, după ce a învins în finala mică, la Badajoz, Spania, cu 31-25.

Popular Posts

Exit mobile version