Naţionala de rugby a României a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 43-5 (10-0), de echipa Georgiei, în semifinalele Rugby Europe Championship 2024.
Naționala de rugby a României a fost învinsă de Georgia cu 43-5 (10-0) în semifinalele Campionatul European, într-o partidă ce a avut loc la Tbilisi. Stejarii vor juca astfel pentru medaliile de bronz ale ediției 2024 ale competiției. Georgia a urcat în marea finală, adjudecându-și și Cupa Antim Ivireanu.
Georgia începe în forță meciul de pe Stadionul Mikheil Meskhi și după o tușă în 22-ul României, după mai multe puncte de fixare, balonul ajunge la Akaki Tabutsadze, care rezistă placajului lui Alin Conache și marchează la colțul terenului, 5-0 în minutul 3. Gazdele continuă să atace și își mai trec în cont două șanse de a marca, una oprită de Gabriel Pop, care a pus presiune și a reușit să recupereze balonul, cealaltă fiind o pasă lungă dată de Lobzhanidze, la care aripa Tabutsadze nu a ajuns. Stejarii încearcă să iasă la joc, însă Lelos recuperează balonul și pun din nou presiune, doar greșelile proprii pe care le fac la o palmă de terenul de țintă, țin tabela nemodificată. În minutul 18, Stejarii intră pentru prima dată în 22-ul georgian, cu o tușă, pe care însă o pierd, gazdele preluând din nou ofensiva.
Urmează minute de joc cu georgienii din nou în terenul de 22 al României, Stejarii se apără bine și reușesc să îi determine să greșească, recuperând balonul. Georgia are posibilitatea să mărească avantajul, dar Matkava ratează o lovitură de pedeapsă din poziție bună, scorul menținându-se 5-0. Înainte de intrarea la vestiare, Lelos măresc ecartul, Tabutsadze trecându-și în cont a doua reușită personală din această partidă, după ce balonul a circulat repede pe linia de treisferturi 10-0.
Repriza a doua începe cu un nou eseu al Georgiei, tot la colț, după o combinație spectaculoasă pe treisferturi, Mirian Modebadze culcă balonul în terenul de țintă, pentru 15-0, Davit Niniashvili transformă, 17-0 în minutul 50. Cinci minute mai târziu, Lelos marchează un nou eseu, după o tușă în 22-ul României, molul de margine rulează până în terenul de țintă, Beka Gorgadze culcând balonul, 22-0. Jocul este dominat de georgieni care concretizează o nouă șansă de a marca, Luka Ivanishvili reușind un nou eseu, al cincilea, 27-0. Niniashvili transformă pentru 29-0 în minutul 65. În minutul 70, Stejarii reușesc o fază bună de atac, cu mai mult puncte de fixare intrând în 22-ul georgian, însă nu reușesc să treacă de apărarea bună a acestora. Acțiunea se termină cu o tușă, molul de margine rulează bine, Surugiu scoate balonul până la Tangimana Fonovai care trece printre doi apărători și marchează primul eseu al Stejarilor, Plai ratează transformarea, 29-5. Lelos înscriu și ei imediat, Tabutsadze profitând de o neînțelegere în apărarea Stejarilor și culcă balonul în terenul de țintă realizând hattrick-ul în această partidă. Niniashvili transformă pentru 36-5. Gazdele încheie în forță cu un nou eseu, marcat de Demur Tafladze, Abzhandadze transformă pentru 43-5, scor final.
Georgia câștigă și va juca finala Campionatului European. De asemenea, Lelos își adjudecă și Cupa Antim Ivireanu, trofeu care se pune în joc între cele două țări.
Cea de-a doua semifinală dintre Portugalia și Spania are loc mâine.
Finalele Campionatului European vor avea loc pe 17 martie, la Paris, pe Stade Jean Bouin.