
Căpitanul echipei naţionale de fotbal a României, Nicolae Stanciu, a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă, că partida cu Israel, din preliminariile EURO 2024, nu are o favorită certă, cele două formaţii fiind de valori apropiate.
„Am trecut prin multe la echipa naţională în ultimii opt ani. În ultimele opt luni nu am pierdut niciun meci la acţiunile la care am fost prezent, cred eu că forţa grupului este mai mare ca niciodată. Unitatea grupului şi încrederea pe care o avem unii în alţii ne-a făcut să ajungem în punctul ăsta, unde depindem de noi. Noi am creat acest moment, am arătat în Kosovo că putem să ne luptăm în mocirlă, am arătat în Elveţia că putem alerga oricât şi că nu renunţăm niciodată, am creat acest moment, am ajuns unde ne-am dorit.
Va fi un meci greu, nu cred că va fi o favorită certă. Sunt două echipe de valori echilibrate. Noi vom juca acasă, vom încerca să câştigăm mâine, nu se va schimba lucrul acesta. Vom întâlni o naţională bună, cu jucători care joacă la echipe mari în Europa. Nu există o favorită ceartă, dar toată lumea este convinsă că vom face un pas important pentru calificare dacă vom reuşi să câştigăm meciul de mâine. Veţi vedea o naţională a României curajoasă, cu personalitate şi cu încredere”, a declarat Stanciu.
STANCIU ADMITE CA JUCĂTORII LE SUNT DATORI FANILOR, IAR MOMENTUL ACHITĂRII DATORIEI A SOSIT
„Este un moment important, nu decisiv. Îmi doresc ca mâine mai mult ca oricând să oferim bucurie fanilor României şi să luăm cele trei puncte. Avem mare nevoie de fani şi acum cred că fanii vor veni pentru noi şi trebuie să le oferim ceva înapoi, pentru că am rămas datori în ultimii ani. Acum cred că este un moment bun, avem nevoie de ei, sper să vină şi să ne susţină, să creadă în noi aşa cum au făcut-o de la începutul preliminariilor. Sper să-i facem fericiţi.”, a mai declarat Stanciu la conferința de presă.


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Baschet
/ 25 de minute agoNews Baschet – LNBM – Runda 28// Campioana pierde suprinzător în fața Timișoarei, la Cluj-Napoca!/ Craiova se simte nedorită în play-off!
Liga Națională de Baschet Masculin a programat vineri, 18 aprilie, șase partide din runda...
-
Fotbal Intern
/ 11 ore agoRednic, după egalul cu Sepsi: „Jucătorii nu s-au ridicat la înălțimea suporterilor!”
Pe arena „Francisc Neuman” din Arad, UTA și Sepsi au remizat, scor 1-1, în...
-
Fotbal Intern
/ 13 ore agoSuperLiga// UTA vs. Sepsi 1-1/ Rezumat Video/ Sărbătoare ratată la Arad>> Egal aplaudat la Constanța și Iași!
Fotbaliștii lui Mircea Rednic au ratat ocazia de a-și face fericiți suporterii, la 80...
By Silviu Coman -
Fotbal Intern
/ 16 ore agoSuperLiga// Oțelul vs Unirea Slobozia 2-0>> Rezumat Video>> Oțelul – 4 din 4 fără gol primit!
În prima partidă a rundei a 5-a din play-out-ul SuperLigii, Oțelul Galați a învins-o...
By Bogdan Badiu
Cele mai citite


