FCU Craiova 1948 se desparte cu o ușurință dezarmantă de fotbaliștii cu vechime la echipă, însă nu uită să și transfere.
Ieri, clubul patronat de Adrian Mititelu l-a împrumutat pe Dragoș Albu, căpitanul echipei, la nou-promovata FC Buzău, la insistențele lui Eugen Neagoe, dar a ratat transferul lui Sidibe la FCSB.
În acest sezon de Liga a 2-a, Dragoș Albu a jucat titular pentru FCU Craiova în cele cinci etape disputate până acum.
Foto captură video/ playsport.ro – Dragoș Albu
Totuși, clubul oltean a anunțat astăzi, 6 septembrie, transferul a doi jucători Aboubacar Camara (23 ani, 1,90 metri, foto stânga) și Marokhy Ndione (24 ani, 1,92 metri, foto dreapta).
Foto FCU 1948 Craiova – A. Camara
Camara este de origine franceză și evoluează pe postul de fundaș central și a jucat ultima dată la NK Rudea (Croația).
Foto FCU 1948 Craiova – M. Ndione
Marokhy este atacant și a evoluat pentru Elfsborg (Suedia), Orgryte (Suedia), Viborg FF (Danemarca) și Feirense (Portugalia).
Amândoi jucători au semnat pentru o perioadă de trei sezoane cu clubul FCU 1948 Craiova.