Universitatea Cluj – liderul SuperLigii – a anunțat transferul atacantului cu dublă cetățenie, armeană și ucraineană, Artur Miranyan (28 ani).
Atacantul a semnat din postura de jucător liber după despărțirea de FC Noah (vicecampioana Armeniei), pentru care a marcat 23 de goluri.
„Noul atacant al echipei noastre s-a format în Ucraina, în Academia celor de la Șahtior Donetsk, club pentru care a bifat cinci prezențe în UEFA Youth League în sezonul 2013-2014. Chiar la debutul său în această competiție, Artur a reușit să marcheze, într-o înfrângere (2-3) în fața spaniolilor de la Real Sociedad.
Artur Miranyan a debutat la seniori în stagiunea 2014-2015, pe când evolua pentru Vardar Skopje, formație alături de care a cucerit titlul în același sezon. În campionatul macedonean, atacantul a strâns 12 prezențe. Apoi a venit și transferul în campionatul țării sale, la Pyunik Erevan.
Începând din toamna lui 2017, Artur și-a trecut în palmares 47 de meciuri în toate competițiile pentru echipa din capitala Armeniei, reușind să înscrie de 25 de ori și să livreze șase pase decisive. În perioada Pyunik au venit și primele meciuri ale atacantului în cupele europene. În sezonul 2019-2020, Miranyan a evoluat în șase partide din preliminariile Europa League, marcând trei goluri, cu FC Shkupi și Jablonec (dublă).
Iarna lui 2021 i-a adus lui Miranyan transferul la Urartu, pentru care a evoluat, timp de un an și jumătate, în 38 de meciuri, marcând 14 goluri. A fost șansa lui Artur de a juca din nou în competițiile europene, de această dată în preliminariile UEFA Conference League, unde Urartu a fost eliminață în vara anului 2022 de Maribor (0-2 la general).
Următorul sezon l-a găsit pe vârful armean în tricoul lui Alashkert, pentru care și-a făcut apariția în 16 meciuri, contribuind cu trei goluri și o pasă decisivă.
Transferul la Noah FC din vara anului 2023 a fost de bun augur pentru atacantul armean. În 36 de partide, Miranyan a înscris 23 de goluri și a câștigat titlul de golgheter al campionatului intern, ajutându-și totodată echipa să termine pe poziția secundă și să acceadă în preliminariile UEFA Conference League.
Artur a evoluat pentru Ucraina la categoriile de vârstă U17, U18 și U19, după care a apărat culorile Armeniei la U21 și seniori. Debutul în naționala mare a Armeniei s-a consemnat în 12 octombrie 2019, într-un meci împotriva naționalei din Lichtenstein. De atunci, Miranyan a mai strâns șapte meciuri în tricoul țării sale, dintre care unul în preliminariile Campionatului Mondial din Qatar (2022) și două în preliminariile Campionatului European din Germania (2024)” este comunicatul celor de la „U” Cluj.


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 6 ore agoRednic, după egalul cu Sepsi: „Jucătorii nu s-au ridicat la înălțimea suporterilor!”
Pe arena „Francisc Neuman” din Arad, UTA și Sepsi au remizat, scor 1-1, în...
-
Fotbal Intern
/ 7 ore agoSuperLiga// UTA vs. Sepsi 1-1/ Rezumat Video/ Sărbătoare ratată la Arad>> Egal aplaudat la Constanța și Iași!
Fotbaliștii lui Mircea Rednic au ratat ocazia de a-și face fericiți suporterii, la 80...
By Silviu Coman -
Fotbal Intern
/ 11 ore agoSuperLiga// Oțelul vs Unirea Slobozia 2-0>> Rezumat Video>> Oțelul – 4 din 4 fără gol primit!
În prima partidă a rundei a 5-a din play-out-ul SuperLigii, Oțelul Galați a învins-o...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 16 ore agoLiga 3 – Rezultatele meciurilor rundei a 5-a din play off-out, ediția 2024-2025/ Victorie la scor de basm obținută de Petrolul 2 contra ACS FC Dinamo!/ Pustai mai tare ca Pelici!
Liga 3 programează vineri, 18 aprilie, meciurile etapei a 5-a din play-off și play-out,...
Cele mai citite


