Fotbal Intern

Oficial// Spaniolul Daniel Lasure (30 ani, fundaș stânga) a semnat cu „U” Cluj!

Published on

Universitatea Cluj a anunțat pe site-ul oficial transferul fundașului stânga spaniol Daniel Lasure, în vârstă de 30 de ani, fotbalist cu 100 meciuri în Segunda Division/La Liga 2:

”Originar din Zaragoza, Daniel a fost crescut de clubul fanion al orașului, pentru care a debutat în Segunda Division pe 6 octombrie 2017.

În următoarele două sezoane a fost principala opțiune a clubului din Aragon pentru postul de fundaș stânga. 

Începând cu a doua jumătate a sezonului 2019/2020 a evoluat sub formă de împrumut la CD Tenerife, iar ulterior la CD Leganes.

Pe 18 martie 2021, pe când juca pentru Leganes, Daniel a primit o veste cruntă, fiind diagnosticat cu cancer testicular. 

După o bătălie de câteva luni, acesta a învins boala. A vorbit într-un interviu pentru site-ul oficial al celor de la Real Zaragoza despre ce a simțit în acele clipe: 

„A fost unul dintre cele mai grele momente ale vieții mele. Apare foarte multă incertitudine și e o situație foarte complicat de gestionat”, dar și despre ce a simțit când a triumfat în lupta cu boala: „Sunt foarte fericit să fiu în viață și să am o nouă oportunitate de a trăi zile precum aceasta”.

A revenit pe teren în tricoul celor de la Real Zaragoza pe 20 mai 2022, într-o victorie din liga a doua spaniolă cu CD Lugo.

În ultimul sezon, Lasure a jucat în tricoul celor de la Amorebieta. A bifat în total 31 de partide în toate competițiile, fiind integralist în 18 partide de campionat”.

Popular Posts

Exit mobile version