
Adrian Mutu s-a despărțit ieri, 17 martie, de Petrolul Ploiești, iar oficialii clubului prahovean l-au reinstalat azi, 18 martie, pe turcul Mehmet Topal.
În această dimineață, la Galați, Ovidiu Burcă a părăsit-o pe Oțelul!
Conducerea clubului dunărean, potrivit GSP.ro, îl aduce la cârma echipei pe Tony Da Silva.
Lusitanul a salvat-o în sezonul trecut pe Politehnica Iași și se pregătește să o preia din mers pe Oțelul!
Un nou antrenor va avea și Sepsi Sfântu Gheorghe! Valentin Suciu a fost rugat să facă un pas în spate pentru a-i lăsa locul lui Dorinel Munteanu!
”După aceste meciuri e timpul să schimbăm. Astfel, ne batem la retrogradare. Dorinel Munteanu va fi noul antrenor. Nevasta lui e în spital, e normal să așteptăm. Trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Trebuie o schimbare. Normal, avem acordul lui, mâine (n.red. marți, 18 martie) sper să ajungă la Sf. Gheorghe. Am jucat cu echipa pe ultimul loc și am avut trei ocazii. În ultimul timp nu am mai jucat nimic. Nu am mai avut nici suporteri.
Noi trebuie să ținem cont și de suporteri. Trebuie să spunem lucrurilor clar și răspicat. Asta este, trebuie o schimbare. Nu vreau să acuz pe nimeni. Ceea ce s-a întâmplat în ultimele luni, echipa nu a mai jucat nimic din ianuarie. Normal, am avut obiectiv să intrăm în primele 6. Vrem să jucăm în Europa. E un singur meci, se poate întâmpla orice.
Dacă jucăm ca astăzi, șansele noastre sunt 0. Nu 1%, 0. Nu avem despre ce să discutăm. Ei avut două ocazii tot meciul, au marcat două goluri. Noi am avut în prima repriză 3-4 ocazii și nu am marcat. Nu știu ce putem face, dar echipa nu merge, trebuie să schimbăm. Se vede cu ochiul liber că avem nevoie de schimbare. Ieri am intrat în vestiar, am vorbit cu ei 5 minute și a fost degeaba.
Ne trebuie un antrenor cu mână de fier. Nu este neapărat mână de fier. Dorinel la Galați a făcut o treabă minunată. Până nu au apărut probleme cu banii, era sus. E normal când sunt probleme financiare să fie o scădere”, a declarat Laszlo Dioszegi, la Digi Sport


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 7 ore agoRednic, după egalul cu Sepsi: „Jucătorii nu s-au ridicat la înălțimea suporterilor!”
Pe arena „Francisc Neuman” din Arad, UTA și Sepsi au remizat, scor 1-1, în...
-
Fotbal Intern
/ 9 ore agoSuperLiga// UTA vs. Sepsi 1-1/ Rezumat Video/ Sărbătoare ratată la Arad>> Egal aplaudat la Constanța și Iași!
Fotbaliștii lui Mircea Rednic au ratat ocazia de a-și face fericiți suporterii, la 80...
By Silviu Coman -
Fotbal Intern
/ 13 ore agoSuperLiga// Oțelul vs Unirea Slobozia 2-0>> Rezumat Video>> Oțelul – 4 din 4 fără gol primit!
În prima partidă a rundei a 5-a din play-out-ul SuperLigii, Oțelul Galați a învins-o...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 18 ore agoLiga 3 – Rezultatele meciurilor rundei a 5-a din play off-out, ediția 2024-2025/ Victorie la scor de basm obținută de Petrolul 2 contra ACS FC Dinamo!/ Pustai mai tare ca Pelici!
Liga 3 programează vineri, 18 aprilie, meciurile etapei a 5-a din play-off și play-out,...
Cele mai citite


