„Marinarii” au anunțat astăzi, 11 iulie, transferul mijlocașului Victor Dican de la FC Botoșani, sosit în urma schimbului cu extrema Ștefan Bodișteanu.
Dican a semnat un contract pentru o perioadă de trei ani cu Farul. Tot pe trei sezoane a semnat și Eduard Radaslavescu.
”Bun venit, Victor Dican!
Mijlocașul în vârstă de 23 de ani a semnat un contract valabil până în iunie 2027.
Foto – Victor Dican – Farul Constanța
A mai evoluat în carieră pentru Universitatea Cluj și FC Botoșani, dar și pentru naționalele de juniori și tineret ale României.”, a anunțat Farul Constanța.
FCSB l-a cedat gratis pe Eduard Radaslavescu, însă va primi 50% dintr-un eventual viitor transfer.
”Sunt foarte fericit să revin acasă. Mă întorc cu gânduri foarte bune, sperăm să ne îndeplinim obiectivele, să facem meciuri bune şi să fie un an bun. Normal că am emoţii, revin acasă după doi ani. Multe s-au schimbat pe aici, în bine, e cea mai frumoasă bază din România.
M-am reîntâlnit cu toată lumea de aici şi mă simt bine. Acasă e cel mai bine. Îmi doresc să revn la loturile naţionale, să fiu la fel de bun, să încânt pe toată lumea şi să câştigăm toate meciurile. Asta e obligatoriu, trebuie să fim cât mai sus şi să avem un an cât mai reuşit din toate punctele de vedere”, a declarat Eduard Radaslavescu pentru site-ul clubului.