Stupoare în orașul-port Liverpool! Conducerea „cormoranilor” a anunțat decizia lui Jurgen Klopp de a pleca de la echipă la finalul sezonului, iar germanul a oferit și un interviu în care a încercat să-și explice hotărârea luată. Klopp a fost numit în 2015 pe banca tehnică a lui Liverpool!
”Voi părăsi clubul la finalul sezonului. Înțeleg că este un șoc pentru oameni în acest moment, mai ales că o auziți pentru prima dată, dar pot explica sau voi încerca.
Iubesc absolut totul despre acest club, iubesc totul despre oraș, iubesc totul despre suporterii noștri, iubesc echipa, iubesc personalul. Iubesc totul. Dar faptul că tot iau această decizie vă arată că sunt convins că este cea pe care trebuie să o iau.
Nu am nicio problemă acum, evident, știam deja de mai mult timp că va trebui să o anunț la un moment dat, dar acum sunt absolut bine. Știu că nu pot face treaba din nou și din nou, și din nou, și din nou.
După anii pe care i-am avut împreună și după tot timpul petrecut împreună și după toate lucrurile prin care am trecut împreună, a crescut respectul, a crescut dragostea îți (n.r. lui Liverpool) datorez adevărul,și acesta este adevărul.
Am spus clubului deja în noiembrie. Când am stat împreună, vorbind despre potențiale transferuri, următoarea perioadă de vară și putem merge oriunde, a venit gândul: ‘Nu sunt sigur că mai sunt aici atunci’ și am fost surprins de asta. Evident că încep să mă gândesc la asta.
Pentru mine a fost super, super, super important că pot ajuta să readuc această echipă pe șine. Era tot ce mă gândeam.
Când mi-am dat seama destul de devreme că s-a întâmplat, că e o echipă foarte bună, cu un potențial enorm și un super grup, super personaje și toate acestea, atunci am putut începe să mă gândesc din nou la mine și acesta a fost rezultatul. Nu este ceea ce vreau să fac, este doar ceea ce cred că este 100% corect”, a declarat Jurgen Klopp, pentru site-ul clubului Liverpool.


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 30 de minute agoLiga 2 – Play-off – Etapa 3, sezon 2024-2025// Live – ACSM Reșița vs CFC Argeș 0-0
SE JOACĂ ACUM! Ultima partidă a etapei a 3-a a play-off-ului Ligii 2, rundă...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 3 ore agoLiga 2 – Play-off – Etapa 3, sezon 2024-2025// Steaua vs FC Voluntari 3-2/ Meci teribil în Ghencea>> Steaua înscrie de trei ori după pauză și o lasă fără puncte pe Voluntari!
Etapa a 3-a a play-off-ului Ligii 2 a continuat cu partida dintre Steaua și...
-
Din Voleu
/ 5 ore agoOficial// Dinamo, amendă uriașă încasată după derby-ul cu FCSB!/ Pe la casieria FRF vor trece și echipele din Cluj-Napoca, „U” Cluj și CFR!
Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal a amendat clubul Dinamo București cu...
-
Rugby
/ 8 ore agoNews Rugby – Liga Kaufland – Etapa 2// Dinamo a învins-o pe Steaua și Timișoara pe Rapid/ Scorul etapei a fost înregistrat la Cluj-Napoca!
Liga de Rugby Kaufland a programat în acest weekend etapa a doua, una dominată...
By Ultras24