Connect with us

Din Voleu

Oficial// Noul stadion ”Dan Păltinișanu” va fi aprobat prin Hotărâre de Guvern. Ședința ar putea avea loc la Timișoara, săptămâna viitoare!

Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, a declarat că săptămâna viitoare va avea loc o ședință de Guvern  pentru aprobarea construirii noului stadion de la Timișoara și demolarea celui vechi.

Noul stadion al Timişoarei a intrat în ultima etapă. Hotărârea de Guvern de aprobare a indicatorilor tehnico-economici pentru Stadionul ‘Dan Păltinişanu’ va fi aprobată în şedinţa care va avea loc săptămâna viitoare.

Acesta este ultimul pas procedural înaintea demolării vechii arene timişorene. Ţinând cont de importanţa acestui proiect, premierul Marcel Ciolacu ia în calcul ca această şedinţă a Executivului să aibă loc chiar la Timişoara.

Am avut astăzi o ultimă discuţie cu premierul Marcel Ciolacu pe acest subiect şi am primit asigurări că Hotărârea de Guvern va fi aprobată în şedinţa care va avea loc săptămâna viitoare, poate chiar la Timişoara.

Proiect – noul stadion ”Dan Păltinișanu” – Foto – Facebook – Alin Nica

Dacă această şedinţă a Guvernului se va ţine la Timişoara, vorbim despre un gest simbolic pentru că acest stadion este cea mai mare dorinţă a iubitorilor de sport din oraşul şi judeţul nostru.

Totodată, prezenţa Guvernului la Timişoara arată deschiderea Executivului faţă de oraş şi proiectele importante pe care le implementăm”, se arată în comunicatul lui Alfred Simonis, postat pe o rețea socială.

Noul stadion ”Dan Păltinișanu” va avea o capacitate de 30.000 de locuri și va costa 167,3 milioane de euro.

PRIMĂRIA TIMIȘOAREI CONSTRUIEȘTE ARENA „EROII NEAMULUI”

Foto – Facebook – Dominic Fritz

La Timișoara se mai construiește un stadion, pe Calea Buziașului, cu o capacitate de 10.101 locuri. Este vorba despre arena Eroii Neamului, iar lucrările au început sub prezența lui Iosif Rotariu (61 de ani) și Costel Pantilimon (37 de ani), actualii oficiali de la ASU Poli.  

Astăzi (n.r. luni) am dat startul lucrărilor de construcție a noului stadion al Timișoarei, din Calea Buziașului. Este o zi în care renaște, de fapt, tot fotbalul timișorean.

M-am bucurat să văd așa de multă lume: jucători de legendă ai lui Poli, juniori care azi se antrenează în alb-violet, părinți, oameni din cartier.

Foto – Facebook – Dominic Fritz

Arena ”Eroii Timișoarei” va fi un loc pentru toți timișorenii, nu doar pentru sportivi, ci și pentru evenimente sau concerte. Un loc în care se adună toată comunitatea.

Este o investiție strategică a Timișoarei de 115.000.000 lei, pe care o finanțăm integral din banii din taxele și impozitele timișorenilor, a comunicat Dominic Fritz, primarul Timișoarei, pe Facebook, la începutul lunii martie.

„Noua construcție va avea fundația din beton și structură metalică și va fi de categoria 4, în conformitate cu cerințele UEFA și IFAB (International Football Association Board). Pentru acoperirea stadionului vor fi folosite membrane tensionate – structuri ușoare din materiale compozite, pentru a obține o iluminare naturală datorită proprietăților specifice membranei” – ziuadevest.ro.

Advertisement

Ultimele Stiri

Cele mai citite

More in Din Voleu