Conducerea Oţelul Galaţi a comunicat că a activat clauza de prelungire a contractelor cu Milan Jelev (30 de ani, Bulgaria)) şi Miguel Angelo Gomes Silva (28 de ani, Portugalia).
„Fundaşii laterali Milen Jelev (foto, 30 de ani) şi Miguel Angelo Gomes Silva (28 de ani), legitimaţi la SC Oţelul Galaţi în vara anului trecut, vor juca în roş-alb-albastru şi în stagiunea 2024-2025.
Jelev este fundaş dreapta/stânga, iar Silva activează pe banda stângă a defensivei, cei doi fotbalişti fiind prezenţi în echipa antrenată de Dorinel Munteanu în majoritatea partidelor susţinute în sezonul 2023-2024 din Superliga şi Cupa României.
Atât pentru Milen, cât şi pentru Miguel Angelo a fost activată clauza de prelungire a contractelor scadente în vara acestui an. Astfel, ei vor reprezenta Oţelul Galaţi şi în următorul campionat„, este anunțul clubului gălățean.
Juri Cisotti, „căpitanul” echipei, Frederic Maciel şi Alexandru Pop, şi-au prelungit contractele cu Oţelul înainte de încheierea sezonului 2023-2024.
După ultima partidă jucată de Oțelul Galați în acest sezon, 0-2 cu Universitatea Cluj, în barajul pentru Conference League, Dorinel Munteanu a declarat că echipa sa pornește într-un nou proiect.