Fotbal Intern

Oficial// Poarta UTA-ei va fi apărată de nord-macedoneanul Dejan Iliev (29 ani)

Published on

În această vară, UTA a renunțat la portarii Florin Iacob (n.red. s-a transferat la Corvinul), Alexandru Roșca și Danylo Kucer. Roșca a fost achiziționat de CSC Șelimbăr (Liga 2), iar după cinci zile clubul sibian l-a vândut la Dinamo București.

Conducerea clubului arădean a anunțat transferul porterului Dejan Iliev (29 de ani). 

”Bun venit, Dejan Iliev! Portarul naționalei Macedoniei de Nord, Dejan Iliev, este de astăzi noul transfer al UTA-ei.

În vârstă de 29 de ani, Iliev are dublă cetățenie, macedoniano-engleză, și a început fotbalul în țara natală la Belasica înainte de a face pasul spre Arsenal Londra.

A aparținut de clubul londonez până în 2021, perioadă în care a fost împrumutat la Sered(Slovacia), în două rânduri, Jagiellonia(Polonia) și Shrewsbury(Anglia). A mai trecut apoi pe la Trencin(Slovacia), HJK Helsinki(Finlanda) și FK Sarajevo(Bosnia&Herzegovina).

A fost selecționat la toate naționalele de juniori ale țării sale, iar la seniori a debutat în 2022. Îi urăm multă baftă între buturile utiste!”, este comunicatul celor de la UTA Arad.

Transfermarkt.com – 300.000 de euro este cota de piață a lui Dejan Iliev.

Zilele trecute, UTA l-a transferat pe mijlocașul ofensiv israelian Loai Halaf (23 ani), ultima dată la Maccabi Bnei Reineh.

De citit și:

Transferuri SuperLiga Vară 2024/ 19 iunie/ Actualizări zilnice/ A doua zi oficială de Mercato!

 

Popular Posts

Exit mobile version