
Dinamo București continuă să repatrieze tinerele talenta din fotbalul italian. Astăzi, clubul bucureștean a anunțat transferul fundașului Răzvan Pașcalău (20 ami).
Tânărul fundaș și-a început cariera în tricoul celor de la Universitatea Cluj, însă în 2020 a luat drumul Italiei, la Lecce, formație pentru care a adunat peste 80 de meciuri. Acesta este impresariat de Cătălin Sărmașan.
foto – Răzvan Pașcalău
Potrivit tranfermarkt.com, 250.000 de euro este cota de piață a lui Răzvan Pașcalău.
”Bine ai venit, Răzvan PAȘCALĂU!
Cluburile Dinamo 1948 București și US Lecce au ajuns la un acord privind transferul definitiv al fundașului central Răzvan Bogdan Pașcalău.
20 de ani împliniți și 1.89 m, Răzvan a ajuns la juniorii lui Lecce în 2020, plecând de la echipa a doua a Universității Cluj.
În sezonul 2023-2024, Răzvan a bifat 20 de apariții în Primavera (2 goluri marcate), 2 în UEFA Youth League (1 gol marcat) și câte una în Coppa și Supercoppa Primavera.
Răzvan va fi jucătorul nostru până în 2029”, a anunțat Dinamo pe rețelele sociale.
Potrivit digisport.ro, Raul Opruț (26 ani), jucătorul celor de la KV Kortrijk, s-a înțeles cu Dinamo și va semna un contract valabil pentru un sezon, cu opțiunea unui transfer definitiv.
În sezonul trecut, Opruț a evoluat sub formă de împrumut la FC Hermannstadt, unde a bifat 23 de meciuri, a marcat un gol și a oferit o pasă decisivă.
De citit și:


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 6 ore agoRednic, după egalul cu Sepsi: „Jucătorii nu s-au ridicat la înălțimea suporterilor!”
Pe arena „Francisc Neuman” din Arad, UTA și Sepsi au remizat, scor 1-1, în...
-
Fotbal Intern
/ 8 ore agoSuperLiga// UTA vs. Sepsi 1-1/ Rezumat Video/ Sărbătoare ratată la Arad>> Egal aplaudat la Constanța și Iași!
Fotbaliștii lui Mircea Rednic au ratat ocazia de a-și face fericiți suporterii, la 80...
By Silviu Coman -
Fotbal Intern
/ 11 ore agoSuperLiga// Oțelul vs Unirea Slobozia 2-0>> Rezumat Video>> Oțelul – 4 din 4 fără gol primit!
În prima partidă a rundei a 5-a din play-out-ul SuperLigii, Oțelul Galați a învins-o...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 17 ore agoLiga 3 – Rezultatele meciurilor rundei a 5-a din play off-out, ediția 2024-2025/ Victorie la scor de basm obținută de Petrolul 2 contra ACS FC Dinamo!/ Pustai mai tare ca Pelici!
Liga 3 programează vineri, 18 aprilie, meciurile etapei a 5-a din play-off și play-out,...
Cele mai citite


