Patronul Sepsi OSK a anunțat că mâine, joi 30 noiembrie, va lua o decizie în privința tehnicianului Liviu Ciobotariu. În ultima etapă, formația covăsneană a pierdut în fața FC U Craiova 1948, scor 1-2, reluându-se astfel discuțiile privind despărțirea de Ciobotariu.
Suporterii lui Dinamo fac presiuni asupra conducătorilor pentru instalarea de urgență a lui Ciobotariu, celelalte nume vehiculate – Florin Bratu, Ianis Zicu și Ioan Andone – nefiind agreate.
Ovidiu Burcă și-a dat ieri demisia de la Dinamo și sunt șanse ca acesta să ajungă în cel mai scurt timp la FC Botoșani. Valeriu Iftime, patronul formației grupării moldovene, consideră că echipa sa nu este condamnată la retrogradare, salvarea fiind încă posibilă, deși în 17 etape nu a acumulat decât 6 puncte.
Adrian Patache, actualul tehnician al FC Botoșani, nu deține licența PRO, meciul cu Rapid fiind ultimul la care poate sta pe bancă. Derogarea îî expiră la începutul lunii decembrie.
Următoarele 48 de ore vor fi decisive în privința alegerii unor antrenori la ultimele două echipe din clasamentul Superligii.