Cursul de Director Sportiv a debutat luna aceasta cu primele sesiuni care au avut loc în perioada 19-21 martie în București. La prima ediție participă 25 de cursanți.
Realizat în parteneriat cu compania belgiană Double Pass, cursul de Director sportiv îi va ajuta pe profesioniștii din cadrul cluburilor să răspundă cerințelor necesare acestui rol, care va fi inclus drept criteriu obligatoriu în dosarul de licențiere pentru cluburile din Liga 1 începând cu sezonul 2025-2026.
Pentru a sprijini tranziția în carieră a jucătorilor români, 5 locuri au fost dedicate foștilor internaționali care vor să activeze în rolul de Director sportiv.
LISTA CURSANȚILOR ADMIȘI: Marius Bilașco (CFR Cluj), Hadnagy Attila (Sepsi OSK), Zoltan Iașko (Farul Constanța), Ionuț Luțu (FCSB), Gabriel Giurgiu (Universitatea Cluj), Paul Pintilie (Petrolul), Cristian Sîrghi (Oțelul Galați), Radu Neguț (AFC Hermannstadt), Florin Costea (FCU 1948 Craiova), Daniel Șchiopu (FC Botoșani), Cosmin Mihălescu (SC Dinamo 1948), Florin Cernat (FC Voluntari), Silviu Bogdan (Universitatea Craiova), Mugurel Cornățeanu (Politehnica Iași), Decebal Grădinariu (UTA), Sorin Boiangiu (Rapid), Daniel Mahu Moisii (Ceahlăul Piatra Neamț), Marian Nohai (Unirea Slobozia), Cseke Szilard (Csikszereda), Alexandru Băcanu (FC Buzău), Claudiu Keșeru (fost internațional), Gabriel Tamaș (fost internațional), Viorel Moldovan (fost internațional), Cosmin Moți (fost internațional) și Daniel Niculae (fost internațional).
Lectorii de la Double Pass – Ceri Bowley, Hans Vander Elst, Peter Verbeke și Alexander Kuijer – au abordat în cadrul cursului teme despre rolul și responsabilitățile directorului sportiv, dar și aspecte care țin de management, leadership, viziune fotbalistică și date, inovare și tehnologie.
În total, programul va avea nouă module de lucru (cinci module în format fizic – de câte trei zile – și patru în format online) și se va desfășura până în 28 noiembrie 2024. Formarea va fi organizată și în 2025, și în 2026.
Principalele responsabilități ale unui Director Sportiv, în definiția propusă de FRF și adaptată pentru fotbalul românesc sunt:
- Păstrarea viziunii și implementarea filosofiei fotbalistice a unui club;
- Sporirea valorii generale a echipei prin luarea de decizii strategice și printr-un management eficient al tuturor departamentelor sportiv-tehnice;
- Supervizarea operațiunilor tehnice ale clubului;
- Promovarea unei culturi de înaltă performanță atât în rândul personalului, cât și al jucătorilor;
- Recrutarea, gestionarea și dezvoltarea personalului de antrenori;
- Excelență în activitățile de tranzacționare & recrutare de jucători;
- Dezvoltarea holistică atât a echipei cât și a jucătorilor, în mod individual, punând accent pe sănătate, performanță și grija pentru jucători;
- Utilizarea de date, inovații și tehnologii aplicabile în fotbalul modern;
- Facilitarea tranziției talentului către prima echipă și în stabilirea unor planuri de tranziție eficiente în cadrul organizației, pentru tinerii jucători;
- Demonstrarea unui leadership puternic și a capacității de muncă în echipă.
Sursa/Foto/FRF.ro
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 11 ore agoOficial – SuperLiga// „U” Cluj – lider și în topul asistențelor înregistrate în acest sezon/ Vezi cum arată clasamentul mediilor de asistență și cine sunt cei mai buni marcatori!
Universitatea Cluj – lider din etapa a 7-a Superligii României – ocupă și prima...
-
Fotbal Intern
/ 11 ore agoNews Liga 2// Ovidiu Burcă a fost prezentat oficial de FC Voluntari!
Ovidiu Burcă este începând de miercuri, 27 nooiembrie, noul antrenor principal al FC Voluntari,...
-
Fotbal Intern
/ 16 ore agoNews Liga 2// Ovidiu Burcă urmează să preia FC Voluntari/ Cinci demiteri la CSM Slatina!/ Etapa a 15-a este deschisă joi de meciul Ceahlăul vs CFC Argeș/ Programul rundei + clasamentul
Cutremur la CSM Slatina! Staff-ul tehnic și administrativ al divizionarei secunde a demisionat. Anunțul...
-
Fotbal Intern
/ 18 ore agoLiga 3 – Programul partidelor din cadrul rundei a 14-a, penultima din acest an/ Vezi clasamentele celor 10 Serii
Vineri și sâmbătă – 29 și 30 noiembrie – sunt programate partidele din cadrul etapei...