FC Botoșani a anunțat transferul lui Sebastian Mailat la Suwon Bluewings (Coreea de Sud), despre care ultras24.ro a scris acum cinci zile.
Breaking// FC Botoșani și-a pierdut golgheterul!/ Mailat va juca în Coreea de Sud!
Mailat a trecut cu brio vizitele medicale efectutae vineri, 26 iulie, și a semnat un contract pe trei sezoane cu Suwon. În primul an de contract va avea un salariu lunar de 25.000 de euro/lună, mai notează sursa citată.
”Mulțumim SM7: Sebi, acasă vei fi mereu iubit!
A participat activ la parcursul bun al echipei, s-a implicat trup și suflet în menținerea FC Botoșani pe prima scenă fotbalistică, a stat aproape de suporteri și a luptat alături de colegi pentru ca numele echipei pe care a reprezentat-o să sune ca o învingătoare.
După 67 de meciuri în tricoul roș-alb-albastru și 23 de goluri înscrise în porțile echipelor adverse, Sebastian Mailat părăsește FC Botoșani pentru a accepta o nouă provocare în celălalt capăt de lume.
Atacantul în vârstă de 26 de ani a ajuns la un acord cu echipa Suwon Samsung Bluewings, locul 5 în eșalonul secund din Coreea de Sud această țară. Misiunea lui Sebi Mailat și a viitorilor colegi este promovarea în prima ligă, iar FC Botoșani îi urează succes, încredințându-l că aici își va găsi mereu locul.
Mulțumim și numai de bine să auzim, Sebi!”, a transmis FC Botoșani, pe Instagram.
Suwon Samsung Bluewings, echipă la care au mai jucat Cosmin Olăroiu și Ionuț Luțu, va achita clauza de reziliere de 300.000 de euro a contractului dintre Mailat și FC Botoșani!
Acum, Universitatea Cluj îl așteaptă pe Valeriu Iftime să-și onoreze datoria! de 125.000 de euro!
Pe 12 iulie, FC Botoșani și Farul Constanța au perfectat schimbul de jucători: Victor Dican vs Ștefan Bodișteanu.
După ce înțelegerea dintre cele două cluburi a fost parafată și jucătorii au semnat cu noile cluburi, fiecare pentru o perioadă de 3 ani, Universitatea Cluj i-a solicitat clubului moldovean să-și respecte contractul încheiat în 2022.
„Este adevărat că am avut o discuție cu cei de la FC Botoșani în urmă cu câteva zile. Noi deținem 25 la sută dintr-un viitor transfer al lui Dican la o altă formație plus TVA, nu 20 la sută. Iar suma nu trebuie să fie mai mică de 125.000 de euro.
Cei de la FC Botoșani au dorit să ne ofere mai puțin de această sumă, iar noi nu am fost de acord. FC Botoșani trebuia să ne plătescă 125.000 de euro și în cazul în care în cei trei ani și jumătate de contract i-ar fi reziliat contractul lui Dican.
Înțelegerea între noi și cei de la Botoșani e clară, iar eu chiar nu îmi doresc să ajungem cu dânșii pe la comisii. Vom încerca să mai discutăm în zilele următoare cu cei de la FC Botoșași și sper că o vom rezolva. Dacă vom ajunge la comisii, atunci treaba e clară deoarece actele sunt concludente, iar ei nu au nicio șansă”, a declarat Radu Constantea, președintele FC „U” Cluj, pentru ProSport.
Valeriu Iftime, patronul FC Botoșani și noul președinte al Consiliului Județean Botoșani, ales pe lista PNL, recunoaște că îi este dator clubului clujean.
„Așa este! Se pare că voi avea un litigiu cu cei de la U Cluj. Ei dețin 20 la sută dintr-un viitor transfer al lui Victor Dican la o altă formație, dar nu mai puțin de 125. 000 de euro. Eu am discutat cu cei de la U Cluj și le-am explicat că nu le pot da 125.000 de euro, că nici eu nu am luat bani de la Farul Constanța lui Gică Hagi. Am încercat să le propun o sumă mai mică, dar dânșii nu au dorit.
Ștefan Bodișteanu ar putea ajunge la FC Botoșani, ca parte din transferul lui Dican la Farul!
Apoi le-am explicat că jucătorul nu mai voia să stea deloc la FC Botoșani, iar dacă îl mai țineam peste voința lui, deși mai avea contract cu mine, atunci la anul riscam să îl pierd gratis. Și chiar nu am dorit să îl pierd gratis pe Dican. Astfel că, am fost nevoit să îl dau la Farul Constanța.
Nu am procente foarte multe dintr-un viitor transfer, undeva sub 20 la sută, dar m-am ales și cu Bodișteanu. Voi vedea ce vom face în zilele următoare cu cei de la U Cluj. Probabil că acum sunt supărați pe mine că l-am dat la Farul, dar voi mai încerca să mai negociez cu dânșii în zilele următoare.
Poate că vom ajunge în cele din urmă la o înțelegere și nu vom ajunge într-un litigiu pe la comisii. Vă mai spun încă o dată că Dican nu mai voia să rămână la Botoșani. Voia să plece, iar eu dacă nu îl dădem acum, atunci riscam să îl pierd gratis pe Dican” a spus Iftime, citat de aceeași sursă.
Potrivit informațiilor noastre, cele două cluburi nu au ajuns la nicio altă înțelegere!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Baschet
/ 33 de minute agoNews Baschet// Aris Salonic revine în România pentru meciul cu U-BT Cluj-Napoca/ Confruntarea din BTArena se vede la TV!
În BKT EuroCup, U-BT Cluj-Napoca o va înfrunta, pe teren propriu, în această seară...
-
Fotbal Intern
/ 11 ore agoOficial – SuperLiga// „U” Cluj – lider și în topul asistențelor înregistrate în acest sezon/ Vezi cum arată clasamentul mediilor de asistență și cine sunt cei mai buni marcatori!
Universitatea Cluj – lider din etapa a 7-a Superligii României – ocupă și prima...
-
Fotbal Intern
/ 12 ore agoNews Liga 2// Ovidiu Burcă a fost prezentat oficial de FC Voluntari!
Ovidiu Burcă este începând de miercuri, 27 nooiembrie, noul antrenor principal al FC Voluntari,...
-
Fotbal Intern
/ 17 ore agoNews Liga 2// Ovidiu Burcă urmează să preia FC Voluntari/ Cinci demiteri la CSM Slatina!/ Etapa a 15-a este deschisă joi de meciul Ceahlăul vs CFC Argeș/ Programul rundei + clasamentul
Cutremur la CSM Slatina! Staff-ul tehnic și administrativ al divizionarei secunde a demisionat. Anunțul...