Președintele Universității Cluj, Radu Constantea, a declarat în această dimineață la FANATIK SUPERLIGA, emisiune realizată de Cristi Coste, că în cursul acestei zile de luni se va întâlni cu antrenorul Ioan Ovidiu Sabău.
Subiectul „ședinței” este pregătirea noului sezon!
„N-a fost un meci extrem de intens pentru noi. Am fost la un meci de cupele europene. Greu pentru noi, dar suntem mulțumiți, în proporție de 80-90% a fost un sezon reușit. Din păcate, am ajuns de trei ori în momente importante, dar n-am reușit să le fructificăm.
Asta e fotbalul, face parte din acest sport frumos pe care-l iubim cu toții. Ne dă niște emoții pe care cred că doar cu fotbalul le putem trăi. Din păcate, pentru noi finalul n-a fost fericit.
Ne gândeam că vom reuși să participăm în cupele europene. Până la urmă, nu poți fi sigur niciodată. Au ratat jucători foarte mari în istoria fotbalului, se întâmplă.
Urmează astăzi să ne vedem (n.red. cu Ioan Ovidiu Sabău) în jurul orei două, să facem o analiză și să discutăm despre noul sezon. Am și declarat în ultima lună. Nici nu s-a pus problema că nu va continua. Avea contract din august 2023 pe două sezoane.”, a afirmat președintele „U” Cluj.


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Baschet
/ 2 ore agoNews Baschet – LNBM – Runda 28// Campioana pierde suprinzător în fața Timișoarei, la Cluj-Napoca!/ Craiova se simte nedorită în play-off!
Liga Națională de Baschet Masculin a programat vineri, 18 aprilie, șase partide din runda...
-
Fotbal Intern
/ 12 ore agoRednic, după egalul cu Sepsi: „Jucătorii nu s-au ridicat la înălțimea suporterilor!”
Pe arena „Francisc Neuman” din Arad, UTA și Sepsi au remizat, scor 1-1, în...
-
Fotbal Intern
/ 14 ore agoSuperLiga// UTA vs. Sepsi 1-1/ Rezumat Video/ Sărbătoare ratată la Arad>> Egal aplaudat la Constanța și Iași!
Fotbaliștii lui Mircea Rednic au ratat ocazia de a-și face fericiți suporterii, la 80...
By Silviu Coman -
Fotbal Intern
/ 17 ore agoSuperLiga// Oțelul vs Unirea Slobozia 2-0>> Rezumat Video>> Oțelul – 4 din 4 fără gol primit!
În prima partidă a rundei a 5-a din play-out-ul SuperLigii, Oțelul Galați a învins-o...
By Bogdan Badiu
Cele mai citite


