Connect with us

Din Voleu

Rapid nu a mușcat din momeala aruncată de Gigi Becali, la rugămintea unui oficial de la Petrolul!/ Thiam („U” Cluj) – „victima” patronului FCSB!

Gigi Becali are gura slobodă! Într-o intervenție telefonică la Digi Sport, la emisiunea Fotbal Club, acesta a dezvăluit că în această fereastră de mercato nu a fost interesat de achiziționarea lui Tidiane Keita (mijlocaș, Petrolul Ploiești) și Mamadou Thiam (atacant, „U” Cluj)!

Patronul FCSB a încercat să le facă jocul celor de la Petrolul Ploiești, care doreau să obțină mai mulți bani de pe transferul lui Keita la Rapid București. Numele lui Mamadou Thiam a fost folosit ca momeală suplimentară!

M-au rugat cei de la Petrolul să-i ajut. Și i-am întrebat ‘Păi, cum să vă ajut?’ Spune și mata că îl vrei pe Keita, ca să luăm bani mai mulți pe el (n.r. de la Rapid, care a oferit 200.000 de euro).

Da, mi-au dat mesaj ca să mă roage. Cine? Nu pot să vă spun cine. Un oficial de acolo.

Și atunci am zis să-i ajut. Și m-am gândit ca să fie mai credibil, să spun și de Thiam, că-l vreau și pe Thiam, de la Cluj.

Dar nu, nu-i vreau! Păi, ce să fac cu ei? Până la urmă eu am luat crema cremelor. I-am luat pe Stoian, Cercel și Gheorghiță. Jucători de 16 ani, 18 ani și 21 de ani.

Eu altceva nu am văzut. Bine, mai am eu un jucător care îmi place, dar nu-l spun că imediat se bagă și-l ia. Poate-l transfer și pe el și-l mai las acolo să joace. Nu știu. O să văd, a spus Gigi Becali, la Fotbal Club – Digi Sport.

Singurele persoane de la Petrolul Ploiești care ar fi putut apela la patronul echipei campioane sunt Claudiu Tudor (președinte) și Adrian Mutu (antrenor).

Advertisement

Ultimele Stiri

Cele mai citite

More in Din Voleu